Programul ‘Rabla’ pentru persoane juridice demarează în 4 mai

Programul Rabla pentru achiziționarea de mașini noi de către persoane juridice va începe în data de 4 mai, în cadrul acestuia fiind alocate 5.000 de vouchere, a declarat luni Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Economica.net - lun, 27 apr. 2015, 14:49
Programul 'Rabla' pentru persoane juridice demarează în 4 mai

Programul (Rabla — n.r.) pentru persoane juridice va demara pe 4 mai cu sesiunea de depunere a dosarelor din partea instituțiilor publice’, a spus Gearâp.

În cadrul Programului Rabla, cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Pe de altă parte, persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului Rabla.

În urma sesiunii de depunere și validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor pentru Programul ‘Rabla 2015’ au fost validați peste 100 de dealeri auto.

Valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.

La achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6.500 lei.

Ghidul de finanțare pentru Programul ‘Rabla 2015’ a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău - Grințieș, cel mai lung......
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...