Profitul Volkswagen a crescut cu 17%în T1 din 2015, peste estimările analiştilor

Profitul Volkswagen (VW), cel mai mare producător auto european, a depăşit estimările analiştilor în primul trimestru din 2015, datorită reducerilor de costuri şi îmbunătăţirii pieţei auto europene, ceea ce atenuează presiunile asupra conducerii companiei, existente în urma demisiei neaşteptate a preşedintelui acesteia, Ferdinand Piech, transmit, DPA şi Reuters.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 12:20
Profitul Volkswagen a crescut cu 17%în T1 din 2015, peste estimările analiştilor

În perioada ianuarie – martie 2015, profitul operaţional a urcat cu 17%, la 3,33 miliarde de euro (3,65 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 3,12 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Miercuri, acţiunile VW au urcat la bursă cu 1,3%, la 243,40 euro.

Câştigurile au fost sprijinite de redresarea economiei europene – care a stimulat majorarea vânzărilor auto – şi de progresele înregistrate în programul de reducere a costurilor anuale cu cinci miliarde de euro, până în 2017.

Totuşi, încetinirea economiilor emergente, declinul livrărilor în SUA şi colapsul din Rusia afectează rezultatele financiare ale VW. Marja de profit a brandului Volkswagen a urcat în primul trimestru din acest an la 2%, de la 1,8%, dar încă este departe de obiectivul companiei germane pe termen lung, de 6%.

VW se aşteaptă ca, în acest an, marja de profit a grupului să se situeze între 5,5% şi 6,5%, de la 6,3% anul trecut.

Profitul net a urcat cu 20,6%, la 2,9 miliarde de euro (3,19 miliarde de dolari), în primele trei luni din 2015, în timp ce veniturile au crescut cu 10,3%, la 52,7 miliarde de euro, pe fondul deprecierii euro şi a redresării vânzărilor în Europa.

Analiştii consideră că demisia surpriză a preşedintelui Volkswagen, Ferdinand Piech, a dat speranţe investitorilor că lupta pentru putere din interiorul companiei germane s-a încheiat în cele din urmă.

În urmă cu două săptămâni, Piech a anunţat, în mod neaşteptat, că ‘se distanţează’ de actualul director general Martin Winterkorn. Conform presei germane, Piech a încercat să-i convingă pe membrii Consiliului de Supraveghere să-l schimbe din funcţie pe Winterkorn, dar manevra nu a avut succes. Actualul contract al lui Winterkorn expiră la sfârşitul lui 2016, dar ar putea fi prelungit.

În ultimele două săptămâni, titlurile VW au scăzut la bursă cu peste 8%.

Ferdinand Piech, şeful Consiliului de Supraveghere al Volkswagen (VW) şi unul dintre cei mai importanţi lideri ai companiei germane în ultimele două decenii, a demisionat sâmbătă din toate funcţiile deţinute. Analiştii susţin că el nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru planul său. Luni, brokerii şi analiştii de la Frankfurt Stock Exchange au apreciat că investitorii sunt încrezători că lupta pentru putere s-a încheiat în cele din urmă şi compania germană se va concentra pe operaţiunile sale de bază.

VW vrea să devină cel mai mare producător auto din lume până în 2018. VW a devansat deja grupul american General Motors în 2013, devenind al doilea mare producător auto mondial, după Toyota.

Te-ar mai putea interesa și
Adevăratul cost al fenomenelor meteorologice extreme, reflectat în economia lumii. Cât de mult afectează pasivitatea PIB-ul global?
Adevăratul cost al fenomenelor meteorologice extreme, reflectat în economia lumii. Cât de mult afectează pasivitatea ...
Fenomenele meteorologice extreme devin tot mai frecvente de la un an la altul și acaparează un număr semnificativ de țări, efectele asupra economiei fiind devastatoare, în special în statele......
Mașina cu hidrogen produsă în România. Ce poate să facă și cum arată. Specificații și FOTO
Mașina cu hidrogen produsă în România. Ce poate să facă și cum arată. Specificații și FOTO
O maşină experimentală alimentată cu hidrogen este unul dintre exponatele prezentate publicului la standurile primei ...
Ungaria va avea o redresare spectaculoasă a economiei în 2025 – Viktor Orban
Ungaria va avea o redresare spectaculoasă a economiei în 2025 – Viktor Orban
Creşterea economiei Ungariei va accelera substanţial în primul semestru din 2025, în urma aşteptatului boom din domeniul ...
Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Nu vom pierde bani din PNRR. Decizia va fi luată după ce voi discuta în coaliţie, direct cu preşedintele PNL
Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Nu vom pierde bani din PNRR. Decizia va fi luată ...
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că o decizie privind modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi ...