Potrivit unui comunicat de presă, remis miercuri, de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Complexului Energetic Hunedoara, Alexandru Blaj, îşi va încheia mandatul începând cu 1 mai, demisia sa fiind înregistrată, marţi, la cabinetul ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.
„Decizia mea este una a unui român normal aflat în faţa unei mari dezamăgiri. În cuvinte puţine, în ţara în care Ministerul Energiei promovează interesul companiei pe care eu am reprezentat-o în calitate de preşedinte al CA şi pentru care, alături de conducerea executivă, s-au făcut toate demersurile pentru obţinerea unui ajutor de salvare pentru achiziţionarea certificatelor de CO2, ajutor avizat de Comisia Europeană în 12 aprilie 2015, ne-am lovit de opoziţia de neînţeles a Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Justiţiei care refuză aprobarea acordării acestuia. Singura motivaţie invocată a fost existenţa unui ajutor de stat, mascat sub forma unor contracte bilaterale, încheiate în perioada 2009 – 2011 între Termocentrala Paroşeni şi Hidroelectrica, care făceau referire la vânzarea respectiv cumpărarea de energie electrică”, a declarat Alexandru Blaj, citat în comunicat.
El a precizat că decizia de a demisiona a fost determinată de „lipsa, la acest nivel, a unei disponibilităţi reale pentru soluţionarea problemelor deosebit de grave cu care se confruntă întreaga comunitate a judeţului Hunedoara”, precizând că demersul său este ”menit a fi un semnal de alarmă în atenţia celor în a căror mâini stau destinele a celor care lucrează în sistem”.
„O apreciere specială am, acum la încheiere de mandat, faţă de deschiderea, disponibilitatea şi implicarea personală a domnului ministru Andrei Gerea în toate demersurile noastre, ceea ce face dovada faptului că a înţeles importanţa CEH pe piaţa energetică a României, şi pentru care îi mulţumesc sincer”, a mai spus Alexandru Blaj.
El ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara doar de o lună.