Dean Thompson (Ambasada SUA): Libertatea presei este sub asediu

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, transmite de Ziua Internaţională a Libertăţii Presei că meseria de jurnalist poate fi una "periculoasă" şi că libertatea presei este "sub asediu", potrivit Agerpres.ro. 
Economica.net - Dum, 03 mai 2015, 07:38
Dean Thompson (Ambasada SUA): Libertatea presei este sub asediu

Potrivit oficialului american, în anul 2014, cel puţin 60 de jurnalişti au fost omorâţi şi mulţi alţii răniţi, hărţuiţi, arestaţi sau ameninţaţi.

„Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat această zi (3 mai – n.r.) pentru sărbătorirea libertăţii presei şi apărarea independenţei jurnaliştilor. De asemenea, e o zi în care îi comemorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa, făcându-şi datoria de reporter. Jurnalismul poate fi periculos. În 2014, cel puţin 60 de jurnalişti au fost omorâţi şi mulţi alţii răniţi, hărţuiţi, arestaţi sau ameninţaţi. Au fost ucişi în timp ce îşi exercitau profesia sau asigurându-se că transmit publicului informaţii despre situaţii dificile sau periculoase”, spune Dean Thompson, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică AGERPRES de reprezentanţa diplomatică a Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Acesta subliniază, totodată, că hotărârea jurnaliştilor „de a descoperi adevărul indiferent de mărimea pericolelor la care se expun, indiferent de câte eforturi se fac pentru a-i reduce la tăcere”, este de aplaudat.

„Libertatea presei, fie că e simbolizată de stiloul, camera sau microfonul reporterului, este sub asediu. Împreună, trebuie să facem toate eforturile pentru a asigura libertatea presei, libertatea de expresie şi să reiterăm promisiunea noastră de a lupta pentru democraţie şi libertate”, conchide oficialul american, potrivit sursei amintite.

Ziua Internaţională a Libertăţii Presei este sărbătorită în data de 3 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...