Preşedintele Chinei, Xi Jinping, în vizită în Rusia, Kazahstan şi Belarus

Preşedintele chinez Xi Jinping se va deplasa săptămâna aceasta în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate încheierii celui de Al Doilea Război Mondial, după o escală în Kazahstan şi înainte de o vizită în Belarus, a anunţat luni Ministerul chinez de Externe, citat de AFP.
Economica.net - lun, 04 mai 2015, 06:44
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, în vizită în Rusia, Kazahstan şi Belarus

Xi Jinping se va afla la Moscova de vineri până duminică, la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin, a indicat diplomaţia chineză pe site-ul său de internet.

Cu ocazia acestei călătorii, preşedintele Chinei va efectua, joi, o escală în Kazahstan, în timp ce începând cu duminică şi până marţea viitoare va întreprinde o vizită în Republica Belarus, scrie Agerpres.

Acest turneu intervine în contextul în care Beijingul subliniază rolul său în înfrângerea Japoniei şi, în general, în cea a fascismului, în contextul în care anul acesta se marchează 70 de ani de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Beijingul intenţionează să organizeze o uriaşă defilare militară pentru a marca victoria asupra Japoniei, precum şi pe cea a aliaţilor în Europa.

Vladimir Putin şi Xi Jinping au reînnodat o relaţie strânsă, de tipul celei existente între cele două ţări de un sfert de secol, relaţiile ruso-chineze normalizându-se la sfârşitul anilor 1980, după 30 de ani de ostilitate deschisă între Beijing şi Uniunea Sovietică, pe fundalul disputelor ideologice şi al concurenţei geopolitice.

Membre ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, cele două ţări adoptă în mod regulat o poziţie comună cu privire la probleme internaţionale şi la conflictele în curs de desfăşurare, cum ar fi situaţia din Siria.

China este interesată de resursele petroliere şi gaziere din Rusia, în timp ce Moscova vede în piaţa chineză o contrapondere la Europa, mai ales după sancţiunile occidentale ca urmare a anexării Crimeii şi a crizei ucrainene.

Beijingul a anunţat săptămâna trecută primele sale manevre navale comune cu Rusia în Marea Mediterană, prevăzute pentru această lună. China încearcă, de asemenea, să dezvolte un ‘drum al mătăsii economic’, din Asia până la pieţele europene.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...