‘Depozitarul Central informează participanţii din piaţa de capital că, în data de 4 mai 2015, în sistemul RoClear s-a înregistrat cea mai mare valoare decontată de la înfiinţarea instituţiei, respectiv suma de 3,73 miliarde lei’, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Anterior acestei date, recordul absolut a fost înregistrat în data de 2 iulie 2014, când valoarea totală a tranzacţiilor decontate a fost de de 1,88 miliarde lei.
Municipiul Bucureşti a lansat obligaţiuni de 2,2 miliarde lei, la o dobândă medie de 3,98% în lei.
‘Primăria Municipiului Bucureşti a atras săptămâna trecută 2,22 miliarde lei (501 milioane euro) printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturităţi de 3, 5, 7 şi 10 ani, cu scopul refinanţării unei emisiuni anterioare de obligaţiuni în valoare de 500 milioane euro, care ajunge la maturitate în luna iunie’, se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti remis AGERPRES.
Emisiunea are o valoare de 555 milioane lei (125 milioane euro) pentru fiecare maturitate, scadenţele fiind 4 mai 2018, 4 mai 2020, 4 mai 2022 şi 5 mai 2025.