Câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 5,7% în martie, la 1.829 lei. În ce domenii au fost cele mai mari creşteri

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în martie 2015, de 1.829 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 98 de lei (5,7%), cele mai mari valori ale acestuia înregistrându-se în domeniul fabricării produselor din tutun (5.799 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (995 de lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - joi, 07 mai 2015, 08:21
Câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 5,7% în martie, la 1.829 lei. În ce domenii au fost cele mai mari creşteri

Potrivit INS, câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în martie 2015, de 2.529 lei, cu 5,6% mai mare decât în luna februarie 2015, scrie Agerpres.

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 106,4%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 105,3% pentru luna martie 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 135,1% cu 6,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2015.

În martie 2015 comparativ cu februarie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: 19,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, între 12% şi 16% în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, industria metalurgică, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, între 8% şi 11,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, între 6,5% şi 8% în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea băuturilor, activităţi de poştă şi de curier.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2015 din sectorul economic au fost cauzate de acordarea de prime ocazionale în luna anterioară, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), de dificultăţile financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (-8,6%), în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite) (-4,3%), respectiv telecomunicaţii (-4,0%).

În sectorul bugetar, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (6,1%), ca urmare a aplicării prevederilor legale din actele normative în vigoare, precum şi ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat şi în sănătate şi asistenţă socială (1,7%), respectiv în administraţia publică (1,4%).

INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...