Record negativ pentru România. Vom avea cea mai mare scădere a producţiei de cereale dintre marii jucători europeni

România va contribui decisiv la declinul producţiei de cereale din Uniunea Europeană, estimat pentru anul acesta la 306,8 milioane de tone, faţă de 326,8 milioane de tone anul trecut. Avem cea mai mare scădere cantitativă dintre toí marii producători. Cei mai afectaţi sunt cultivatorii de porumb.
Alina Stanciu - joi, 07 mai 2015, 21:00
Record negativ pentru România. Vom avea cea mai mare scădere a producţiei de cereale dintre marii jucători europeni

România va raporta anul acesta cel mai mare declin al producţiei de cereale din rândul celor mai mari 8 producători europeni, indică ultima prognoză realizată de Comisia Europeană pe baza situaţiei din luna aprilie. Specialiştii europeni estimează că producţia de cereale din România va scădea cu 14, 7% faţă de anul anterior, mult peste media UE de 6,1%. În cifre absolute, agricultorii români vor recolta în jur de 18,4 milioane de tone de cereale, producţia la nivelul întregii UE fiind estimată la 306,8 milioane de tone. 

Mai puţin cu 13,3% vor produce şi ungurii, în timp ce în Polonia prognoza indică un minus de 10,6%. Urmează Marea Britanie cu o producţie cu 8,2% mai mică, Germania cu un minus de 5,8% şi Franţa cu o cantitae de cereale diminuată cu 2,6%. Singurii mari producători europeni care vor înregistra un surplus faţă de anul trecut sunt Estonia (6,6%) şi  Italia (2,4%).

În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cereale, România se situează pe locul cinci în UE, cu 5,2 milioane de hectare, din 57,7 milioane de hectare cât se cultivă în UE.

Cele opt state menţionate anterior realizează 80% din producţia de cereale a UE. 

Producţie slabă de porumb. Ne pierdem locul în clasamentul european?

Potrivit estimărilor europene, cei mai afectaţi vor fi cultivatorii români de porumb, care au realizat anul trecut o producţie medie record, de 4,8 tone la hectar. Pentru anul acesta, raportul Comisie Eurpone indică pentru ţara noastră o producţie totală de 9,8 milioane de tone, faţă de 11,7 milioane de tone cu un an în urmă (-16,2%).

Se pare că România nu îşi va pierde însă şi poziţia în clasamentul celor mai mari producători din UE, un loc doi câştigat în ultimii cini ani. Franţa, numărul unu în producţia europeană de porumb va realiza 15,6 milioane de tone, iar Italia, numărul trei, va atinge 8,6 milioane de tone.  Per total, producţia de porumb a UE este estimată la 66,33 milioane de tone, cu 12,6% sub nivelul anului agricol anterior.

Producem mai puţin grâu, dar rămînem al cincilea producător

În ceea ce priveşte producţia de grâu, raportul european indică pentru România o producţie de 6,6 milioane de tone, cu 10,8% mai puţin faţă de anul trecut. La nivelul UE, rămânem însă pe locul cinci, după Franţa  (38,5 milioane de tone) Germania (26,6 milioane de tone), Marea Britanie (15,7 milioane de tone) şi Polonia (10,5 milioane de tone). Producţia estimată pentru UE se cifrează la 141,6 milioane de tone, fiind cu 4,5% sub nivelul din 2014.

Un declin este aşteptat şi înb ceea ce priveşte producţia de orz, de la 1,6 milioane de tone anul trecut la 1,4 milioane de tone în acest an agricol. În medie, producţia va scădea la nivelul UE cu 2,5%, până la 58,6 milioane de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...