Dosarul defrişărilor ilegale: Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer apare în raportul Corpului de control al premierului

Corpul de control al primului ministru a constatat în cursul verificărilor făcute o serie de nereguli la Direcţia Silvică Maramureş în care este implicată şi firma austriacă Holzindustrie Schweighofer SRL, transmite Agerpres.
Economica.net - Dum, 10 mai 2015, 14:01
Dosarul defrişărilor ilegale: Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer apare în raportul Corpului de control al premierului

Potrivit raportului Corpului de control cu privire la exploatarea fondului forestier administrat de stat, neregulile constatate la Direcţia Silvică Maramureş sunt în legătură cu derularea unor contracte de vânzare – cumpărare pe termen lung a masei lemnoase.

‘Potrivit prevederilor legale, Romsilva este abilitată să încheie contracte pentru asigurarea vânzării masei lemnoase pe picior cu agenţii economici care au dobândit acest drept prin licitaţie publică, pentru volume minime de 20.000 metri cubi pe an şi pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 10 ani’, se arată în raport.

Sursa citată precizează că în legătură cu derularea a două contracte de acest gen încheiate de Direcţia Silvică Maramureş cu societăţile Holzindustrie Schweighofer SRL şi Sitel SA au fost constate mai multe nereguli.

‘Reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş au încheiat acte adiţionale la contractele de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase cu cele două firme fără ca acestea să facă dovada menţinerii activităţii în domeniul prelucrării lemnului, aşa cum prevede legea. Reprezentanţii direcţiei nu şi-au exprimat acordul/dezacordul scris cu privire la prestatorii propuşi de către societatea Holzindustrie Schweighofer SRL pentru exploatarea masei lemnoase în cadrul contractului de vânzare- cumpărare acceptând agenţii economici care înregistrau datorii faţă de Direcţia Silvică Maramureş’, se mai arată în document.

Potrivit documentului, timp de patru ani societatea austriacă a exploatat un volum total de 126.292 metri cubi masă lemnoasă pe picior, faţă de volumul total de 200.000 metri cubi pe care trebuia să-l exploateze conform contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea veniturilor Romsilva cu suma totală de 2.152.590 lei.

De asemenea, Corpul de control a mai constatat tăierea fără drept de către societatea Ariana 2003 SRL, în cadrul contractului de vânzare/cumpărare a masei lemnoase pe termen lung încheiat cu societatea Holzindustrie Schweighofer, a unui volum de 224 de metri cubi masă lemnoasă din proprietatea publică a statului aflată în administrarea Direcţiei Silvice Maramureş.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...