Cererea de reexaminare a Codului silvic, respinsă în comisii

Comisiile reunite de mediu, agricultură şi juridică din Camera Deputaţilor au respins marţi cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului silvic.
Economica.net - mar, 12 mai 2015, 12:24
Cererea de reexaminare a Codului silvic, respinsă în comisii

În comisii, 20 de deputaţi au votat în favoarea cererii de reexaminare şi 35 împotrivă, aceasta fiind susţinută de liberali, în timp ce PSD şi UDMR au fost împotrivă.

Citeşte şi Legea Codului Silvic pe masa Comisiei Europene. Vor decide dacă încalcă Tratatul privind Funcţionarea UE

Deputaţii social-democraţi au considerat că trebuie votat direct asupra acceptării sau respingerii cererii de reexaminare, în timp ce liberalii au cerut să se dezbată pe puncte obiecţiile cuprinse în cerere.

Tinel Gheorghe (PNL) a declarat că este necesar ca cererea de reexaminare să fie discutată pe puncte.

‘Eu cred, domnule preşedinte, ca procedură, că este imperios necesar să aprobăm să discutăm cererea de reexaminare aşa cum a fost ea propusă pe puncte, urmând să dăm votul la final’, a spus Tinel Gheorghe.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, a fost de părere că trebuie votat direct asupra acceptării sau respingerii cererii de reexaminare.

‘Conform articolului 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sunt două situaţii: una prin care se propune respingerea cererii de reexaminare a preşedintelui şi a doua, dacă nu trece această cerere la vot, atunci se propune cealaltă parte să supunem la vot cererea de acceptare, iar cererea de acceptare are două componente – în totalitate sau în parte. Este virgulă după fiecare, conform juristului, virgula înseamnă o procedură, o etapă. Eu nu fac altceva decât să vă supun atenţiei dvs această procedură, să nu o mai comentăm, că este cât se poate de clară’, a spus Nica.

Deputata PNL Lucia Varga a susţinut că articolul 20, privind exploatarea pădurilor până la 10 ha fără amenajament, trebuie eliminat.

‘PNL a luat decizia să susţină acest amendament şi spunem răspicat că vom vota Codul silvic dacă acest articol este eliminat. Nu putem accepta ca în România pădurile să fie gestionate fără să avem un amenajament silvic’, a arătat Varga.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...