Potrivit băncii, veniturile operaţionale înregistrate în primul trimestru au fost de 305,8 milioane lei, în scădere cu 9,7% faţă de acelaşi interval al anului trecut, în principal pe fondul reducerii veniturilor din dobânzi. Totodată, cheltuielile operaţionale aferente aceleiaşi perioade au fost de 167,7 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de rezultatul aferent anului trecut, conducând la un raport cost-venituri de 54,8%, în creştere cu 5,3 puncte procentuale faţă de rezultatul aferent anului trecut.
Costul riscului anualizat este de 219 puncte procentuale, provizioanele reprezintă 10,14%, iar rata creditelor neperformante (credite cu întârzieri la plată de peste 90 de zile şi credite în cazul cărora s-a deschis acţiune juridică) este de 12,33%.
Volumul activelor raportat la martie 2015 era de 27,1 miliarde lei, cu 5,5% mai puţin decât la finalul anului 2015. Valoarea brută a portofoliului de credite a atins 18,6 miliarde lei, în scădere cu 1,6% faţă de finalul anului, în vreme ce depozitele reprezintă 14,2 miliarde lei, în coborâre cu 12,4%, comparativ cu decembrie 2014. Raportul credite-depozite calculat individual pentru bancă a fost de 130,8%, la sfârşitul lui martie 2015.
Începând cu aprilie 2014, banca raportează rezultatele consolidate incluzând UniCredit Leasing Corporation IFN (companie de leasing financiar, care furnizează servicii către clienţi persoane juridice şi persoane fizice) şi UniCredit Leasing România. Banca deţine un pachet majoritar de 99,90% din UniCredit Leasing Corporation IFN şi, respectiv, 99,99% din UniCredit Leasing România.
UniCredit Bank a încheiat primul trimestru cu un număr de 183 de sucursale, iar numărul angajaţilor a ajuns la 3.337 în România. Situaţiile financiare consolidate valabile în martie 2015 au fost pregătite în conformitate cu standardele IFRS promovate de Uniunea Europeană.
Grupul UniCredit Ţiriac în România a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net consolidat de 52,8 milioane lei (11,9 milioane euro) înainte de interesul minoritar. Totodată, veniturile consolidate s-au ridicat în perioada raportată la 372,9 milioane lei (83,8 milioane euro), iar cheltuielile operaţionale au ajuns la 196,2 milioane lei (44,1 milioane euro).
„Banca şi-a menţinut abordarea prudentă cu privire la risc, înregistrând provizioane aferente riscului de credit în valoare de 111,7 milioane lei. Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii (ROE) este de 6,8%, iar rentabilitatea activelor (ROA) de 0,7%. Raportul dintre costuri şi venituri este de 52,6%”, se precizează în comunicat.
În ceea ce priveşte volumul activelor, grupul UniCredit Ţiriac în România a ajuns la 30,8 miliarde lei (7 miliarde euro) la sfârşitul lui martie 2015. Expunerea bilanţieră a portofoliului de credite este de 22,6 miliarde lei (23,6 miliarde incluzând credite externalizate). Depozitele atrase de la clientelă s-au plasat la 14 milioane de lei, în scădere cu 11,6%.
„Rata de solvabilitate individuală la februarie 2015 este de 14,92%, confortabil faţă de nivelul minim reglementat. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanţ s-a plasat la 10%, în vreme ce costul riscului anualizat a fost de 220 puncte procentuale în martie 2015. Rata creditelor neperformante (credite cu întârzieri la plată de peste 90 de zile şi credite în cazul cărora s-a deschis acţiune juridică) este de 12,48%”, se mai spune în comunicat.
Totodată, segmentul de fonduri europene a afişat în primul trimestru o evoluţie puternică, în condiţiile în care nivelul soldului mediu al utilizărilor creditelor de către beneficiarii de fonduri europene a crescut cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Din totalul finanţărilor acordate de UniCredit Ţiriac Bank segmentului său de fonduri europene, aproximativ o treime o reprezintă finanţările în domeniul agricol. Până la data de 31 martie 2015, prin implementarea acordului de garantare semnat între bancă şi Fondul European de Investiţii pentru Iniţiativa Jeremie, un număr de peste 300 de IMM-uri au primit finanţări bancare care au depăşit pragul de 80 de milioane de euro, volum dublu faţă de cel înregistrat la 31 martie 2014.
UniCredit Ţiriac Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est. Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România prin intermediul următoarelor companii: UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker, Unicredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).