Şeful statului continuă să ocupe prima poziţie în topul încrederii în personalităţile publice cu 65% încredere multă şi foarte multă (64,6% în februarie), fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu 40,1% încredere multă şi foarte multă (42,1% în februarie).
Pe locul al treilea se situează George Maior, cu 24,8% dintre opţiunile de încredere multă şi foarte multă (21,8% în februarie). Premierul Victor Ponta înregistrează 24,4% dintre opţiuni (24,5% în februarie) şi este urmat de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cu 20,1% (22,2% în februarie).
Urmează în ordine: Călin Popescu-Tăriceanu – 17,1% (19% în februarie), Mircea Geoană – 15,8% (16,8% în februarie), Cătălin Predoiu – 15,7% (16,2% în februarie), Traian Băsescu – 15,6% (17,8% în februarie), Monica Macovei – 15,3% (16,3% în februarie), Mihai Răzvan Ungureanu – 15% (17,1% în februarie) şi Alina Gorghiu – 13,5% (12,7% în februarie).
Clasamentul este completat de Ion Iliescu – 10,4% (9% în februarie), Crin Antonescu – 10,2% (12,4% în februarie), Vasile Blaga – 8,4% (10,6% în februarie), Liviu Dragnea – 7,9% (7,3% în februarie), Ioan Rus – 7,6% (6,8% în februarie), Elena Udrea – 4,1% (5,5% în februarie), Kelemen Hunor – 3,8% (3,7% în februarie) şi Laszlo Tokes – 3,2% (4,1% în februarie).
Sondajul a fost realizat de Inscop Research la comanda ‘Adevărul’ în perioada 23-30 aprilie. Volumul eşantionului a fost de 1.085 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.