Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 15%, în T1. Electrocasnicele şi telecomul, avans de două cifre – GfK

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a crescut cu aproape 15% în primul trimestru din 2015, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la valoarea de 445 de milioane de euro, datorită celor şase din şapte sectoare aflate pe un trend ascendent, relevă rezultatele studiului GfK TEMAX realizat de GfK.
Economica.net - joi, 14 mai 2015, 12:10
Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 15%, în T1. Electrocasnicele şi telecomul, avans de două cifre - GfK

‘Sunt semne că piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată îşi revine. Este interesant de văzut dacă această evoluţie pozitivă va fi menţinută sau nu în cel de-al doilea trimestru, luând în considerare influenţele economice’, arată studiul GfK Temax.

Din cele şase sectoare cu o evoluţie pozitivă, cinci au avut rate de creştere de două cifre: electrocasnice mari (+ 21%), electrocasnice mici (+19%), telecom (+17%), electronice (+15%) şi piaţa de imprimante, multifuncţionale şi consumabile (+11). Singurul sector pe un trend negativ a fost cel foto cu o scădere de aproape 5%, scrie Agerpres.

Potrivit datelor GfK, vânzările din sectorul de electrocasnice mari au crescut încă o dată în T1 2015, atingând valoarea de 80 de milioane de euro, cu 21% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2014. Toate categoriile monitorizate din cadrul sectorului au contribuit la acest rezultat remarcabil prin rate de creştere de două cifre. Vânzările de încorporabile au crescut uşor mai mult decât cele clasice şi reprezintă aproximativ 20% din valoarea electrocasnicelor mari.

Piaţa electrocasnicelor mici a înregistrat o creştere puternică în T1 2015, cu peste 19% mai mult decât în primul trimestru al anului trecut, ajungând la o valoare de 31 de milioane de euro. Aproape toate categoriile au avut creşteri de două cifre dar cea mai mare contribuţie au avut-o produsele cheie precum storcătoarele de fructe şi legume, aparatele de preparat mâncarea, aparatele de preparat băuturi calde şi fiarele de călcat, cu peste 20%. De o evoluţie remarcabilă au avut parte şi aparatele de tip multicooker.

În ceea ce priveşte piaţa telecom, aceasta a înregistrat în T1 2015 un plus de 17% comparativ cu T1 2014, cu o valoare nesubvenţionată estimată de 135 de milioane de euro. Smartphone-urile (din categoriile de preţ low şi mid) au continuat să fie principalul motor de creştere, cu rate de două cifre comparativ cu T1 2014. Şi piaţa de căşti a înregistrat o creştere de două cifre faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, piaţa electronicelor a început anul cu o creştere de aproape 15% comparativ cu primul trimestru al 2014. Valoarea vânzărilor a atins 72 de milioane de euro. Televizoarele au avut cea mai bună evoluţie, televizoarele Smart şi cele cu ecran UHD contribuind cel mai mult la creşterea vânzărilor. Alte sectoare precum sistemele audio, boxele şi boxe cu andocare au avut rate de creştere de două cifre, însă Mp3/Mp4 playere, sistemele de navigaţie şi DVD playerele au continuat să scadă.

Piaţa de imprimante, multifuncţionale şi consumabile s-a întors la trendul pozitiv, înregistrând o rată de creştere de 11% şi o valoare de 15 milioane de euro. Evoluţia pozitivă a consumabilelor şi a echipamentelor laser a contribuit la această performanţă a sectorului. Deşi imprimantele cu cerneală au crescut, acestea nu au reuşit să contrabalanseze scăderea multifuncţionalelor. Astfel, segmentul cu cerneală şi-a continuat trendul negativ.

Trendul pieţei de IT a fost ascendent, cu o rată de creştere de 8% faţă de T1 2014, până la valoarea de 107 milioane de euro. În timp ce vânzările de calculatoare portabile şi monitoare au depăşit aşteptările în materie de creşteri, tabletele au înregistrat o scădere de 3% în valoare. De asemenea, celelalte categorii – desktop-uri, camere web, tastaturi şi mauşi – au crescut în vânzări comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Studiul arată că sectorul foto a continuat să înregistreze o evoluţie negativă. Totuşi, au fost semne pozitive potrivit cărora rata de scădere a încetinit până la aproape -5%, atingând o valoare de 2,7 milioane de euro. D-SLR-urile au avut o rată de creştere de două cifre însă aceasta nu a compensat scăderea înregistrată în segmentul de camere foto compacte.

GfK Temax® este un indicator utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată. Rezultatele sunt bazate pe studiile desfăşurate regulat pe panelul de retail al GfK. Panelul de retail cuprinde date de la peste 425,000 de puncte de vânzare la nivel mondial. Începând cu Februarie 2009, GfK Retail and Technology calculează indicele GfK TEMAX® la nivel internaţional, în peste 30 de ţări. Este primul indice care include toate pieţele bunurilor de folosinţă îndelungată în ţări diferite.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...