BERD promite să investească în Grecia până la 500 de milioane de euro pe an

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Grecia au semnat joi un nou acord de investiţii în valoare de până la 500 milioane de euro pe an, a anunţat Ministerul de Finanţe de la Atena, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - joi, 14 mai 2015, 14:15
BERD promite să investească în Grecia până la 500 de milioane de euro pe an

Anunţul vine după ce în martie s-a semnat un acord ce prevede că Grecia, ţara cu cea mai ridicată datorie din Uniunea Europeană, va beneficia până în 2020 de finanţare din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru redresarea economiei.

‘Acordul de investiţii în valoare de 500 milioane de euro pe an va stimula semnificativ redresarea ţării’, se arată în declaraţia Ministerului de Finanţe de la Atena.

BERD, UE şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor să susţină cu fonduri întreprinderile mici şi mijlocii din Grecia, a declarat în martie preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Suma Chakrabarti.

‘Există două domenii în care s-ar putea implica BERD: în primul rând să ajute companiile elene să recâştige accesul la finanţare şi în al doilea rând să promoveze integrarea economică regională, în special în sectorul energiei şi infrastructurii’, a explicat Chakrabarti.

Grecia, acţionar al BERD din 1991, a contribuit cu 2,3 miliarde de euro la finanţarea acordată de BERD în Europa emergentă, în special în statele vecine din Balcani. În timpul crizei financiare, BERD a sprijinit subsidiarele băncilor elene din România, Bulgaria şi fostele republici iugoslave.

Preşedintele BERD a precizat că nu va exista o limită a fondurilor alocate Greciei, care vor depinde de proiectele propuse de partea elenă.

Grecia devine astfel al doilea stat membru al zonei euro care beneficiază de investiţiile BERD, după ce anul trecut Ciprul a solicitat finanţare.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi ţări precum Turcia. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...