Cele două companii vor finanţa construcţia parcului eolian Rampion, unde vor fi amplasate turbine eoliene cu o capacitate de 400 de MW, suficienta pentru aprovizionarea cu energie electrică a unui număr de 300.000 de locuinţe.
În prezent, Marea Britanie are o capacitate de producţie a energiei eoliene offshore de aproximativ 5,05 GW, cea mai mare din lume, iar obiectivul său este ca în 2030 să ajungă la 41 de GW, în dorinţa de a reduce emisiile de carbon în sectorul electricităţii.
E.ON, care deja operează peste 20 de parcuri eoliene în Marea Britanie, a anunţat anul trecut că se va concentra pe energiile regenerabile, reţelele de distribuţie şi serviciile personalizate de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe pieţele energetice, progreselor tehnologice şi cererilor venite din partea consumatorilor.
E.ON a precizat că va pregăti în 2015 listarea unei companii apărute prin divizarea sa, urmând ca separarea să se realizeze în a doua jumătate a lui 2016.
Green Investment Bank a achiziţionat o participaţie de 327 de milioane de euro în proiectul Rampion, care va deveni operaţional în septembrie 2018, în timp ce E.ON va prelua restul participaţiei.
Luna aceasta, E.ON a raportat rezultate dezamăgitoare în primul trimestru, din cauza reducerii cererii pentru energie, fapt ce a determinat compania germană să se dividă în două entităţi, în ideea de a renunţa la centralele electrice şi a se concentra pe energiile regenerabile şi reţele.
În perioada ianuarie – martie 2015, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a scăzut cu 9%, la 2,83 miliarde de euro (3,21 miliarde dolari), de la 3,1 miliarde de euro în primul trimestru din 2014, în timp ce analiştii estimau un profit operaţional de 2,69 miliarde de euro.
Rezultatele companiei germane au fost afectate de scăderea profiturilor cu 18% la divizia de generare a energiei, afectată de închiderea unor centrale pe gaze şi cărbune.
Cel mai mare grup de utilităţi din Germania şi-a menţinut estimarea privind înregistrarea unui profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare de 7-7,6 miliarde euro în 2015. EBITDA s-a situat la 8,3 miliarde de euro în 2014 şi la 9,2 miliarde de euro în 2013.
Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, şi-a început activitatea la data de 1 ianuarie, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.