Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, începând cu ianuarie 2016

Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, începând cu ianuarie 2016, iar cel mai mare salariu va fi cel al preşedintelui României, care va fi egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al premierului, al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al preşedintelui Senatului, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 19 mai 2015, 10:54
Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, începând cu ianuarie 2016

Aceasta a subliniat că, în prezent, se lucrează la legea salarizării unitare în sistemul bugetar.

‘Suntem în momentul de faţă în situaţia de a calcula anumite scenarii, împreună cu Ministerul de Finanţe. Imediat vom intra în dialog, ca şi până acum, cu partenerii noştri sociali, dar ne vom consulta şi cu ceilalţi colegi ai noştri din Guvern care gestionează domeniile din sectorul bugetar. Aşa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 lei, salariul minim pe economie începând cu ianuarie 2016. Cel mai mare (salariu – n. r.) va fi cel al preşedintelui, egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, egal cu al premierului, egal cu cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al preşedintelui Senatului’, a precizat Rovana Plumb.

În ceea ce priveşte declaraţia ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit căreia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat că ‘problema se pune în ceea ce priveşte motivarea personalului din tot sectorul bugetar’.

‘Ceea ce am reuşit noi să facem pentru anul acesta a fost să creştem salariile doar în cele două sectoare cheie: sănătate şi educaţie. Acum ne uităm către tot sectorul bugetar: administraţia publică locală, administraţia publică centrală pentru că, într-adevăr, aici nu au mai fost făcute majorări, iar motivarea personalului nu există’, a subliniat ministrul Muncii.

La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara că există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.

‘Cert este că în momentul de faţă avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toţi salariaţii din România: creşterea salariului minim pe economie, care, după cum bine ştiţi, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei şi, bineînţeles, cele două sectoare bugetare foarte importante – sănătatea şi educaţia unde, începând cu 2014, am prevăzut creşterile de salarii, aşa cum ne-am angajat’, preciza ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...