Sindicaliştii din Administraţia Publică protestează, miercuri, în faţa Guvernului

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Locală vor protesta miercuri, între orele 11,00-13,00, în faţa sediului Guvernului, solicitând autorităţilor majorarea cu 10% a fondului de salarii alocat administraţiei publice, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 20 mai 2015, 06:10
Sindicaliştii din Administraţia Publică protestează, miercuri, în faţa Guvernului

Potrivit unui comunicat, sindicaliştii cer, totodată, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 pentru toţi funcţionarii publici, indiferent de instituţia în care lucrează, respectiv înlăturarea diferenţelor apărute în salarizarea funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice de acelaşi nivel.

‘Următoarea acţiune de protest este programată pentru luna iunie, când vom declanşa greva generală. Data exactă a grevei generale va fi comunicată în timp util, astfel încât cetăţenii să fie informaţi cu privire la programul acţiunilor greviste. Acest program presupune închiderea totală a peste 80% din instituţiile publice’, se arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...