Allianz Ţiriac, venituri în creştere cu 6% în primul trimestru, la peste 274 milioane lei

Veniturile din asigurări generale şi de viaţă ale companiei Allianz - Ţiriac s-au cifrat la 274,4 milioane lei în primul trimestru idn 2015, în creştere cu 6% comparativ cu perioada similară a anului anterior, fiind înregistrat al 7-lea trimestru consecutiv de creştere a subscrierilor, a anunţat luni compania.
Economica.net - lun, 25 mai 2015, 13:47
Allianz Ţiriac, venituri în creştere cu 6% în primul trimestru, la peste 274 milioane lei

Dinamica pozitivă a volumului afacerilor a fost dublată de îmbunătăţirea profitului operaţional consolidat, care a avansat la 14,9 milioane lei în primele trei luni din 2015, înregistrând un plus de 4,2 milioane lei faţă de T1 2014.

„Primul trimestru al anului a fost, în mod clar, un semnal că suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivele în termeni de venituri şi profitabilitate şi în acest an. Am reuşit să creştem profitabil, să ne dezvoltăm sănătos. Putem vorbi de o tendinţă stabilă, confirmată deja de rezultatele pozitive obţinute trimestru după trimestru, în ultimii doi ani. În plus, este foarte important faptul că această creştere a fost dublată de o îmbunătăţire a profitului operaţional şi de o serie de măsuri implementate pentru creşterea accesibilizării produselor noastre”, a precizat Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.

La nivelul segmentului de asigurări generale, în primele trei luni ale anului, Allianz-Ţiriac a înregistrat o creştere a veniturilor de 4,1%, atingând o valoare a primelor brute subscrise de 246,3 milioane lei, de la 236,5 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această creştere a fost susţinută în principal de dinamica accelerată înregistrată de subscrierile pe segmentul non-auto – plus 14,5% comparativ cu T1 2014.

Potrivit companiei, toate clasele principale de asigurări non-auto au contribuit la avansul înregistrat de veniturile din asigurări generale: asigurările de proprietăţi, de răspundere civilă, de accidente şi de sănătate.

Segmentul asigurărilor de bunuri şi proprietăţi a înregistrat un plus de circa 12%, de la 42 milioane lei (T1 2014) la 46,9 milioane lei (T1 2015). Similar, asigurările de răspundere civilă generală au înregistrat un avans de 11,1%, subscrierile ajungând să depăşească 9 milioane lei în primele trei luni ale anului curent. Clasele de asigurări de persoane (accidente, sănătate, călătorie) au generat venituri trimestriale de aproape 16 milioane de lei, evidenţiind o creştere de peste 21 de procente.

Segmentul auto (CASCO şi RCA cumulat) a consemnat subscrieri de aproximativ 171 milioane lei în primele trei luni ale anului 2015, rămânând la un nivel staţ?ionar faţă de perioada similară a anului anterior.

„Nu am ţinut pasul cu dinamica pieţei pe clasa asigurărilor RCA obligatorii, acolo unde a trebuit să acceptăm să pierdem circa 8.000 de clienţi. Pentru noi, această linie de business rămâne cea mai puţin atractivă, ea continuând să genereze pierderi. Totuşi, începutul de an indică o tendinţă de reducere a acestor pierderi din activitatea RCA şi suntem optimişti că măsurile interne de optimizare a structurii portofoliului nostru de asigurări obligatorii vor contribui la menţinerea acestei tendinţe. Suntem însă îngrijoraţi de asiduitatea cu care anumite cercuri de interese insistă pentru promovarea unei iniţiative care nu ar crea decât probleme actualului sistem RCA, atât din perspectiva operaţională, cât şi în sensul încărcării costurilor. Eventuala introducere a unui monopol în domeniul evaluării daunelor auto va îngreuna, pe de o parte, procesul de despăgubire, iar pe de altă parte va majora costurile de administrare. Conform estimărilor noastre, externalizarea obligatorie a constatării şi evaluării pagubelor auto (către un Corp al Evaluatorilor Tehnici) va impune o creştere a tarifelor RCA cu cel puţin 10 procente”, a afirmat directorul general al Allianz-Ţiriac.

Pentru întreg portofoliul de asigurări generale, valoarea despăgubirilor plătite de Allianz-Ţiriac clienţilor (inclusiv terţi păgubiţi) în primul trimestru al anului 2015 a fost de 111,5 milioane lei. Aproape 90% din această sumă a fost acordată în baza poliţelor de asigurări auto.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, Allianz-Ţiriac a realizat subscrieri de 28,2 milioane de lei în primele trei luni ale anului 2015, nivel în creştere cu 5,9 milioane lei faţă de T1 2014. Structura portofoliului a rămas în continuare una echilibrată, fiecare dintre cele două categorii – asigurări tradiţionale, respectiv asigurări cu componentă investiţională având o pondere de circa 50%.

„Segmentul asigurărilor de viaţă rămâne unul plin de provocări, mai ales în condiţiile în care, în acest moment ne confruntăm cu un mediu economic cu dobânzi scăzute. Poliţele tradiţionale cu componentă de economisire încă oferă randamente garantate de 3-3,5% p.a., rate extrem de greu – dacă nu imposibil – de susţinut pe termen lung. De aceea, asigurătorii locali vor fi nevoiţi să reacţioneze la această situaţie din perspectiva garanţiilor investiţionale oferite. Pe termen mediu, ne aşteptăm la o creştere a ponderii vânzărilor de asigurări de viaţă cu componentă investiţională”, concluzionează Remi Vrignaud.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...