Comisia Europeană cere României să aplice normele UE în materie de redresare şi rezoluţie a instituţiilor bancare

Comisia Europeană a solicitat, joi, Bulgariei, Cehiei, Franţei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Olandei, Maltei, Poloniei, României şi Suediei să pună pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - joi, 28 mai 2015, 11:06
Comisia Europeană cere României să aplice normele UE în materie de redresare şi rezoluţie a instituţiilor bancare

Solicitarea din partea Comisiei are forma unui aviz motivat, a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă ţările respective nu iau măsurile necesare în termen de două luni, Comisia va putea hotărî să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Adoptată în primăvara anului 2014, directiva este un element central al uniunii bancare a UE, care a fost instituită pentru a crea un sector financiar mai sigur şi mai solid în urma crizei financiare. Noile norme introduse prin Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare oferă autorităţilor naţionale instrumentele şi competenţele necesare pentru a atenua şi a gestiona intrarea în dificultate a băncilor şi a marilor firme de investiţii din toate statele membre ale UE. Obiectivul este acela de a garanta că băncile aflate în pragul insolvenţei pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească pentru menţinerea stabilităţii financiare. Se prevede, în schimb, ca acţionarii şi creditorii băncilor trebuie să îşi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de ‘recapitalizare internă’.

Data limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul naţional a fost 31 decembrie 2014 . Cu toate acestea, 11 ţări din UE (printre care şi România) nu au transpus pe deplin normele în dreptul naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ţărilor mai sărace de a combate schimbările climatice , adăugând......
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, ...