TVA de 9% la alimente intră de luni în vigoare. Normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial

Normele metodologice de aplicare a taxei pe valoare adăugată de 9% la alimente şi pentru structurile de primite turistică, de la 1 iunie, au fost publicate în Monitorul Oficial.
Economica.net - vin, 29 mai 2015, 13:43
TVA de 9% la alimente intră de luni în vigoare. Normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial

Cota redusă de TVA se va aplica la animale vii din specii domestice destinate consumului alimentar uman sau animal sau destinate producerii de alimente, carne şi organe comestibile, peşti şi crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice, cu excepţia peştilor ornamentali vii, lapte şi produse lactate, ouă de păsări, miere naturală, alte produse comestibile de origine animală, plante vii utilizate ca alimente destinate consumului uman sau animal, legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare, fructe comestibile, scrie Agerpres.

De asemenea, pe lista produselor care vor beneficia de o cotă redusă de TVA se mai află cojile de citrice sau de pepeni, cafea, ceai, maţe şi mirodenii, cereale, cu excepţia celor destinate însămânţării, produse ale industriei morăritului, malţ, inulină, gluten de grâu, seminţe şi fructe oleaginoase, seminţe şi fructe diverse, plante industriale sau medicinale, paie, furaje, grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală grăsimi alimentare prelucrate, preparate din carne, din peşte sau din crustacee, din moluşte sau din alte nevertebrate acvatice.

De TVA 9% vor beneficia şi zaharurile şi produsele zaharoase, cacao şi preparatele din cacao, preparatele pe bază de cereale, de făină sau de lapte, produsele de patiserie, preparate din legume, din fructe sau din alte părţi de plante, băuturile de oţet, reziduurile şi deşeurile industriei alimentare, alimentele preparate pentru animale, gume răşini şi alte seve şi extractele vegetale care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal ori pentru a completa sau înlocui alimentele destinate consumului, sare care este utilizată ca ingredient pentru prepararea alimentelor, produse chimice anorganice şi organice care sunt utilizate ca ingrediente.

Potrivit Hotărârii privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cota redusă de TVA de 9% se aplică pe tot lanţul economic de la producţie până la vânzarea către consumatorul final de către toţi furnizorii, indiferent de calitatea acestora, respectiv producători sau comercianţi.

De exemplu, un producător agricol care vinde fructe către un comerciant va aplica cota de TVA de 9%. La rândul său, comerciantul vinde fructele cu cota de 9%, indiferent ce destinaţie ulterioară vor avea fructele livrate: alimente, materie primă pentru dulceaţă, compoturi sau producţia de alcool.

Pe de altă parte, actul normativ menţionat mai conţine şi alte prevederi în materie de fiscalitate. Printre acestea se află şi scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

‘Scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap, conform documentelor justificative. Pentru a beneficia de prevederi, contribuabilii au obligaţia de a depune la plătitorul de venituri, respectiv organul fiscal competent, documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat’, se arată în document.

Actul normativ menţionat conţine şi norme de aplicare pentru impozitarea bacşişului. În context, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că amendamentul privind renunţarea la impozitarea acestuia va trece de Parlament în următoarele zile, după care va ajunge la preşedintele României pentru a fi promulgat.

‘S-a făcut amendamentul în Parlament. Cred că în următoarele zile trece de Parlament şi va merge la promulgare, la preşedinte’, a declarat Teodorovici.

Întrebat dacă comercianţii vor trebui să înregistreze bacşişul şi după data de 1 iunie, ministrul Finanţelor a spus că ‘acest lucru se va întâmpla până când actul normativ respectiv va fi modificat’.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...