Guvernul Greciei dă asigurări că îşi va onora în iunie obligaţiile către FMI

Ministrul elen al Economiei, Giorgos Stathakis, a dat asigurări că Grecia va evita intrarea în incapacitate de plată, pe 5 iunie, întrucât va achita tranşa de împrumut de 304 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional, potrivit unui articol apărut în publicaţia britanică "Telegraph".
Economica.net - vin, 29 mai 2015, 19:57
Guvernul Greciei dă asigurări că îşi va onora în iunie obligaţiile către FMI

Declaraţia vine în contextul în care, vineri, Banca Centrală Europeană a anunţat că nivelul depozitelor sectorului privat la băncile elene s-a diminuat cu 4,6 miliarde de euro în aprilie, ajungând la 133,6 miliarde de euro – cel mai redus nivel din octombrie 2004 – din cauza temerilor privind incapacitatea Greciei de a-şi achita datoriile şi a ieşirii acesteia din zona euro (Grexit).

Incertitudinile legate de încheierea unui nou acord cu creditorii internaţionali au afectat şi economia, vineri Oficiul elen de Statistică (ELSTAT) anunţând reintrarea ţării în recesiune, în primul trimestru din 2015, când s-a înregistrat un declin de 0,2%, după o scădere de 0,4% în precedentele trei luni.

De asemenea, investiţiile s-au contractat cu 7,5% în primele trei luni ale anului, iar exporturile Greciei au scăzut cu 0,6%.

În 2014, economia a ieşit din recesiunea care a durat şase ani, înregistrând un avans de 0,8%, dar turbulenţele din ultimele luni au afectat evoluţia PIB-ului.

În aceste zile, Atena încearcă să încheie un acord cu creditorii săi pentru a obţine deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi a evita falimentul.

Miercuri seară, premierul elen Alexis Tsipras a anunţat că Grecia este aproape de a ajunge la un acord cu creditorii săi, UE şi FMI, care va permite deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro, bani necesari pentru ca aceasta să nu intre în faliment. Declaraţiile lui Tsipras au fost contrazise, însă, de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, potrivit căruia nu s-au înregistrat progrese semnificative în discuţiile dintre cele două părţi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...