Rusia ar fi folosit aviaţia militară pentru a ţine distrugătorul USS Ross departe de apele teritoriale ruseşti

Avioane rusesti de atac de tip Su-24 din cadrul Marinei ar fi fost trimise sa opreasca distrugatorul USS Ross să intre în apele teritoriale ale Rusiei şi să revină în apele neutre din estul Mării Negre.
Economica.net - sâm, 30 mai 2015, 17:25
Rusia ar fi folosit aviaţia militară pentru a ţine distrugătorul USS Ross departe de apele teritoriale ruseşti

Distrugătorul american USS Ross, care participă la manevre navale în Marea Neagră, ar fi fost obligat sâmbătă de forţele aeriene ruseşti să se îndepărteze de apele teritoriale ale Rusiei, relatează agenţia Reuters, citând o declaraţie acordată agenţiei ruse RIA Novosti de un responsabil militar rus a cărui identitate nu este precizată,potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, distrugătorul USS Ross, care a plecat din portul Constanţa, naviga în direcţia apelor teritoriale ruseşti. Această acţiune, calificată de respectiva sursă drept ‘provocatoare şi agresivă’, a alertat comandamentul Flotei ruse de la Marea Neagră, astfel că au fost ridicate de la sol avioane de atac Sukhoi SU-24 pentru a forţa nava americană să rămână în apele internaţionale.

Acest incident, dacă va fi confirmat, este ultimul dintr-o lungă serie începută odată cu declanşarea crizei politico-militare din Ucraina. La începutul acestei luni, Marea Britanie şi Suedia au anunţat că au fost nevoite să ridice de la sol avioane de vânătoare pentru a intercepta bombardiere ruseşti care s-au apropiat prea mult de spaţiul aerian al acestor ţări. De asemenea, Statele Unite au înaintat luna trecută un protest oficial Rusiei, după ce un avion de vânătoare rusesc a interceptat într-un mod periculos şi neprofesionist un avion american de recunoaştere ce zbura deasupra Mării Baltice în spaţiul aerian internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...