Statul bagă profitul CEC Bank din 2014 în capitalul social al băncii

CEC Bank a obţinut, în 2014, un profit brut de 13,8 milioane de lei, în scădere cu peste 75% faţă de cel raportat în 2013, de 56,2 milioane de lei, acesta fiind al optulea an consecutiv în care banca obţine profit, potrivit datelor băncii.
Economica.net - mar, 02 iun. 2015, 09:19
Statul bagă profitul CEC Bank din 2014 în capitalul social al băncii

CEC Bank a obţinut profit în 2014 în condiţiile în care datele preliminare la nivelul sistemului bancar relevă o pierdere estimată de circa 4,4 miliarde de lei, subliniază banca.

‘Ca şi în anii precedenţi, partea de profit rămasă după plata impozitelor şi constituirii rezervelor legale, în sumă de circa şapte milioane de lei, a fost utilizată pentru majorarea capitalului social al băncii, care, în acest fel, a ajuns la valoarea de 1,170 miliarde de lei, în timp ce fondurile proprii însumează 1,46 miliarde de lei’, se precizează într-un comunicat al băncii.

În aceeaşi perioadă, activele băncii s-au situat la circa 28 de miliarde de lei, pe fondul creşterii cu 6,4% a soldului creditelor acordate clienţilor.

‘În anul 2014, CEC Bank a reuşit să crească portofoliul de credite acordate persoanelor juridice cu circa 8,5%, continuând să finanţeze întreprinderile mici şi mijlocii, agricultura şi autorităţile administraţiei publice locale. Structura portofoliului de credite s-a schimbat în corelaţie cu strategia şi misiunea băncii. Astfel, în decembrie 2014, ponderea creditelor acordate persoanelor juridice în total portofoliu era de 68%, faţă de doar 21% în 2006’, se mai arată în comunicat.

Rata creditelor neperformante a fost de 21,74%, în 2014, fără a lua în considerare vânzările de credite, nivel apropiat de media sistemului bancar.

‘În cadrul procesului de curăţare a creditelor neperformante, CEC Bank a scos în afara bilanţului, prin ‘write-off’, credite neperformante în valoare de aproximativ 731 milioane lei, cheltuiala netă cu ajustările pentru depreciere ridicându-se la circa 547 milioane de lei’, se menţionează în comunicatul băncii.

În plus, până la finalul lui 2014, banca a finanţat 26.568 de proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea însumată a granturilor depăşeşte nouă miliarde de lei. De asemenea, din surse BERD, banca a acordat 531 de credite (linia pentru IMM-uri, linia pentru mediul rural, linia pentru eficientizarea energiei), în sumă de peste 120 de milioane de lei.

Depozitele totale constituite de clienţi la CEC Bank au crescut, anul trecut, cu circa 8,8%, pe baza avansului depozitelor atrase de la persoane juridice, cu aproximativ 22%, şi a celor atrase de la clienţii persoane fizice, cu aproximativ 7%.

În acelaşi timp, numărul de clienţi activi a crescut la 2,6 milioane, persoane fizice, şi 138.000, persoane juridice, la finalul lui 2014.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, megaportalul care va conecta toate serviciile publice din România, vor......
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...