Victor Ponta: Primul ministru Traian Băsescu ar trebui remaniat

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că toţi miniştrii ar trebui remaniaţi, iar această remaniere ar trebui să inceapă cu cea a "primului ministru" Traian Băsescu.
Economica.net - sâm, 29 oct. 2011, 07:57

„Ca să citez din Agenţia France Press, cred că ar trebui remaniat primul ministru Traian Băsescu. În rest, dacă-l schimbi pe Igaş cu Ialomiţeanu sau pe Baconschi cu Udrea, care-i diferenţa?! Nu este niciuna. Problema, dincolo de persoane şi de faptul că sunt miniştri analfabeţi sau sunt de o incompetenţă nemaipomenită, într-o clasă politică ce a văzut ceva incompetenţi la viaţa ei, dincolo de asta, problema României este că nu există niciun fel de măsuri şi strategie economică”, a afirmat Ponta, citat de Mediafax.

Liderul PSD este de parere ca România este complet în afara efortului european de combatere a crizei. „Nu contăm la nivel european, nu ne întreabă nimeni absolut nimic, nici ce trebuie făcut, nu putem cheltui banii pe care UE ni-i pune la dispoziţie, ştim doar să împrumutăm un miliard şi ceva de euro pe lună, fără să ştim să spunem de unde să-i dăm înapoi”, a mai declarat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...