Obama şi Merkel au convenit că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel s-au pronunţat duminică pentru menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei până când aceasta din urmă "va respecta suveranitatea Ucrainei", transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 07 iun. 2015, 14:53
Obama şi Merkel au convenit că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute

„Cei doi lideri (…) au convenit asupra faptului că durata sancţiunilor trebuie legată în mod clar de aplicarea completă de către Rusia a acordurilor de la Minsk şi de respectarea suveranităţii Ucrainei”, a indicat biroul de presă al Casei Albe într-un comunicat emis după întrevederea bilaterală pe care Obama şi Merkel au avut-o în Bavaria, unde se desfăşoară summitul G7.

Sancţiunile instituite de Uniunea Europeană împotriva Rusiei după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei expiră la sfârşitul lunii iulie, astfel că blocul comunitar trebuie să ia o decizie privind prelungirea lor. Aceste sancţiuni prevăd interdicţii de viză şi îngheţarea conturilor unor responsabili ruşi sau ucraineni proruşi, precum şi măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier şi bancar.

Acordurile de pace convenite pe 12 februarie la Minsk de guvernul ucrainean şi separatiştii proruşi prevăd o serie de măsuri militare şi politice menite să pună capăt conflictului soldat până în prezent cu peste 6.400 de morţi, dar escaladarea confruntărilor în ultima săptămână arată că implementarea prevederilor de bază ale înţelegerii este departe de a se fi realizat. În plus, NATO a atras din nou atenţia că separatiştii primesc în continuare arme din Rusia, iar trupe ruse sunt staţionate în zonele din estul Ucrainei controlate de aceştia.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: CNIR a trimis la ANAP încă un lot de munte: Joseni – Ditrău
Autostrada Unirii A8: CNIR a trimis la ANAP încă un lot de munte: Joseni – Ditrău
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru proiectarea și execuția lotului......
Deca: Am lansat în consultare proiectul de Hotărâre pentru operaţionalizarea Platformei Naţionale de Raportare Unică în Învăţământul Superior
Deca: Am lansat în consultare proiectul de Hotărâre pentru operaţionalizarea Platformei Naţionale de Raportare Unică ...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat vineri lansarea în consultare publică a proiectului de Hotărâre pentru operaţionalizarea ...
Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 84 de lei, la 5.158 lei, în august – date INS
Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 84 de lei, la 5.158 lei, în august – date INS
Câştigul salarial mediu net a scăzut la 5.158 lei în luna august a acestui an, fiind mai mic cu 84 lei (-1,6%) faţă ...
Mitiska REIM deschide parcul de retail de la Pitești, primul după vânzarea portofoliului de 25 de parcuri către M Core
Mitiska REIM deschide parcul de retail de la Pitești, primul după vânzarea portofoliului de 25 de parcuri către M Core
Mitiska REIM a anunțat astăzi deschiderea unui nou parc de retail în Pitești. Acesta este unul dintre cele patru noi ...