Azomureş va lansa un nou produs, unic în zona de Sud-Est a Europei

Directorul comercial al SC Azomureş SA Târgu Mureş, Călin Pop, a anunţat marţi, la Sinaia, în cadrul unei dezbateri privind perspectiva societăţii asupra agriculturii româneşti, că din luna noiembrie combinatul va produce un nou tip de îngrăşământ pentru piaţa românească, Ureea Granulată, un produs unic zona de Sud-Est a Europei.
Economica.net - mie, 10 iun. 2015, 05:31
Azomureş va lansa un nou produs, unic în zona de Sud-Est a Europei

Potrivit reprezentanţilor Azomureş, pe platforma combinatului mureşean este aproape de finalizare modernizarea noii fabrici de Uree, în urma unei investiţii de aproximativ 85 de milioane de euro, scrie Agerpres.

Astfel, prin finalizarea acestei investiţii, care se realizează în parteneriat cu compania cehă CHEMOPROJECT NITROGEN a.s, se va ajunge atât la creşterea capacităţii de producţie, de la 900 de tone pe zi, la 1.400 de tone pe zi, dar şi la reducerea semnificativă a impactului instalaţiei de uree asupra mediului înconjurător.

Inginerul Lajos Vass din cadrul departamentului de cercetare-inovare al Azomureş a arătat că în urma investiţiei de 85 de milioane de euro, tehnologia va fi complet schimbată, se va trece de la uree prill, la uree granulată, mult mai eficientă pentru fermieri, care are partea de levigaţie mult mai bună.

Noul produs va fi mai eficient, va fi diferit de ceea ce se produce acum în sensul că ureea granulată va fi mai densă şi mai uniformă, va avea granula mai mare, astfel încât pe teren se va face o distribuţie uniformă şi constantă, iar eficienţa la împrăştiere va fi cu 50% mai mare decât la actualul tip de uree, prill.

Testele pentru acest nou tip de îngrăşământ vor începe imediat după finalizarea noii fabrici de uree, care sunt sosite la Târgu Mureş aproape în totalitate, undeva în luna octombrie.

‘Ţinta Azomureş este piaţa locală. În perioada 2012-2015 am făcut o inversare a structurii de vânzare de la 25% spre piaţa locală, 75% spre export, astăzi suntem la 70% piaţa locală/naţională, restul export. Investiţia aceasta am făcut-o pentru piaţa locală. Noi în condiţiile în care am produce la maximă capacitate am putea acoperi probabil 65-70% din nevoia e uree din piaţa locală. Investiţia a fost făcută din două motive mari, care ţin de dezvoltarea agriculturii româneşti, una este consolidarea fermelor mari, pentru ca fermierii români să poată concura cu cei din Vest, trebuie să dispună de aceleaşi mijloace. (…) Azomureş propune un pachet de fertilizare, Azomureş poată să producă astăzi toată gama de fertilizatori de care ar avea nevoie agricultura din România în condiţii de eficienţă economică. (…) Al doilea motiv, este că dorim să evoluăm şi atunci dorim să aducem tot ce e mai nou tehnologic’, a arătat inginerul Călin Pop.

Din totalul investiţiei de peste 200 milioane de euro derulată de Azomureş, pentru instalaţia de Uree a fost semnat un contract în valoare de 78 de milioane de euro cu firma din Cehia CHEMOPROJECT NITROGEN a.s., cu sub licenţă Stamicarbon Olanda, care are termen de executare data de 31 decembrie 2015.

Aceste investiţii fac parte din strategia adoptată de acţionarul companiei, Ameropa Elveţia, ca Azomureş să devină principalul furnizor de îngrăşăminte minerale pentru agricultura românească.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...