Directiva trebuia transpusă în legislaţia naţională încă de la începutul acestui an. Recent, Comisia Europeană a transmis României un avertisment pe această temă, în caz contrar urmând să trimită statul român în faţa Curţii de Justiţie, scrie Agerpres. Nu doar România a primit acest avertisment ci şi alte 10 ţări, respectiv Bulgaria, Cehia, Franţa, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Malta, Polonia, România şi Suedia.
Directiva 59/2014 este un element central al Uniunii Bancare a Uniunii Europene, care a fost instituită pentru a crea un sector financiar mai sigur şi mai solid în urma crizei financiare.
Noile norme introduse prin Directiva menţionată oferă autorităţilor naţionale instrumentele şi competenţele necesare pentru a atenua şi a gestiona intrarea în dificultate a băncilor şi a marilor firme de investiţii din toate statele membre ale UE. Obiectivul este acela de a garanta că băncile aflate in pragul insolvenţei pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească pentru menţinerea stabilităţii financiare. Se prevede, în schimb, că acţionarii şi creditorii băncilor trebuie să îşi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de ‘recapitalizare internă’.