Mihail Vlasov, trimis în judecată de DNA în al doilea dosar

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iaşi, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 09:24
Mihail Vlasov, trimis în judecată de DNA în al doilea dosar

Potrivit unui comunicat al DNA, în 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susţină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat ‘Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului’.

‘Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influenţa adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrul Comerţului. În schimbul susţinerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcţia de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR’, se arată în comunicat.

DNA precizează că deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.

‘În baza înţelegerii anterioare, Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR’, susţin procurorii.

În rechizitoriu se arată că numirea în funcţia de arbitru se făcea la propunerea preşedintelui Colegiului de Conducere al CCIR, deţinută de Mihail Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante şi în urma adoptării unei decizii de către Colegiu, acesta având o mare influenţă asupra celorlalţi membri, care aprobau propunerile preşedintelui fără a solicita lămuriri sau a formula obiecţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un dosar penal, în legătură cu exercitarea funcţiei de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România