Gazprom a furnizat Turciei coordonatele pentru viitoarea conductă Turkish Stream

Grupul rus Gazprom a furnizat Turciei săptămâna trecută coordonatele porţiunea terestră a gazoductului Turkish Stream, a declarat luni ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, transmite RIA Novosti, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2015, 15:48
Gazprom a furnizat Turciei coordonatele pentru viitoarea conductă Turkish Stream

Autorităţile de la Ankara au avertizat anterior grupul Gazprom că lucrările de construcţie la Turkish Stream vor putea demara numai după ce va fi soluţionată chestiune referitoare la locul în care secţiunea de 190 de kilometri a viitoarei conducte va trece acum pe teritoriul Turciei.

„Am primit coordonatele necesare de la Gazprom. Acum este nevoie de autorizaţia preliminară pentru studiul de fezabilitate al conductei. Ar putea apărea unele noutăţi la acest capitol în cursul acestei săptămâni”, a declarat Taner Yildiz.

Potrivit acestuia capacitatea de trasnport a primei din cele patru conducte care formează Turkish Stream ar urma să fie de aproximativ 16 miliarde metri cubi.

Conform acordului preliminat conveni în luna decembrie 2014, capacitatea totală a întregului proiect este estimată să ajungă la 63 miliarde metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde metri cubi ar urma să fie dedicată Turciei.

Tot săptămâna trecută, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a anunţat că grupul rus intenţionează ca până la finele acestei luni să semneze acordul cu Turcia vizând construirea gazoductului Turkish Stream, prin care Gazprom intenţionează să livreze gaze naturale Europei ocolind Ucraina.

La începutul acestui an, Gazprom a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream, urmând în schimb să construiască o conductă submarină cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia. O mare parte din conducta Turkish Stream, aproximativ 660 de kilometri, va fi construită pe ruta din Marea Neagră planificată pentru South Stream. Viitoarea conductă Turkish Stream va traversa Marea Neagră pentru a ajunge până la graniţa dintre Turcia şi Grecia, de unde ar putea să ajungă la consumatorii din sudul Europei. 

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service nu mai puțin de 768.927 de mașini deja vândute în întreaga lume din......
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun ...
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...