Guvernatorul Băncii Greciei dă asigurări că sistemul bancar elen rămâne stabil

Sistemul bancar elen rămâne stabil, a dat asigurări vineri guvernatorul Băncii Centrale a Greciei (BoG), Yannis Stournaras, încercând să calmeze temerile privind situaţia creditorilor eleni, după retragerile masive din depozite, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 19 iun. 2015, 10:50
Guvernatorul Băncii Greciei dă asigurări că sistemul bancar elen rămâne stabil

Declaraţia lui Yannis Stournaras a fost făcută în urma întâlnirii cu Euclid Tsakalotos, coordonatorul echipei de negociatori a Greciei cu reprezentanţii Uniunii Europene, ai Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, în care s-a discutat situaţia sistemului bancar şi deblocarea negocierilor cu creditorii, scrie Agerpres.

‘Guvernatorul Băncii Centrale a Greciei confirmă stabilitatea sistemului bancar elen, care este pe deplin asigurat datorită acţiunilor comune ale BoG şi Băncii Centrale Europene’, se arată în declaraţia Băncii Greciei.

Retragerile din băncile elene s-au ridicat săptămâna aceasta la trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), reprezentând 2,2% din depozitele persoanelor fizice şi juridice deţinute de creditorii eleni la sfârşitul lunii aprilie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii Băncii Centrale a Greciei nu au comentat informaţia.

Joi, reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro dedicată Greciei s-a încheiat fără niciun rezultat. Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, l-a întrebat pe Benoit Coeure, membru al Consiliul guvernatorilor BCE, dacă băncile elene vor reuşi să-şi deschidă vineri sucursalele. Coeure a răspuns: ‘Mâine, da. Luni, nu ştiu’.

Miercuri, Banca Centrală a Greciei a raportat că, în perioada octombrie 2014 – aprilie 2015, au fost retraşi din băncile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea, instituţia a avertizat că încetinirea economiei se va accelera în lipsa unui acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...