UE prelungeşte sancţiunile împotriva Crimeii până în iunie 2016

Uniunea Europeană a prelungit vineri cu un an, până la 23 iunie 2016, sancţiunile economice impuse asupra peninsulei ucrainene Crimeea şi a oraşului Sevastopol în urma anexării lor de către Rusia, informează DPA.
Economica.net - vin, 19 iun. 2015, 13:03
UE prelungeşte sancţiunile împotriva Crimeii până în iunie 2016

Sancţiunile au fost introduse anul trecut, pentru a întări opoziţia Uniunii Europene faţă de anexarea ilegală a acestor teritorii de către Rusia, în martie 2014, scrie Agerpres.

Conform acestor măsuri, produsele din Crimeea şi de la Sevastopol nu pot fi importate în ţările Uniunii Europene, în sens invers fiind interzise exporturile de bunuri şi tehnologie în domeniile transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei, inclusiv prospecţiunile petroliere şi de gaze.

De asemenea, agenţiile de turism din UE nu pot opera în Crimeea şi la Sevastopol, navele de croazieră având doar permisiunea de a andoca în situaţii de urgenţă. Cetăţenii şi companiile din Uniunea Europeană nu pot investi sau cumpăra proprietăţi în regiunile supuse sancţiunilor.

Printr-o decizie separată aşteptată pentru luni, miniştrii de externe din blocul comunitar vor prelungi sancţiunile economice împotriva Rusiei până la 31 ianuarie 2016, pentru ca UE să poată evalua respectarea de către Moscova a acordurilor de încetare a focului în estul Ucrainei, înainte de a adopta măsuri ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului (EO) este pe cale să depășească 8 miliarde de dolari până în 2033, de la 5 miliarde de dolari în prezent, potrivit unui nou raport al Novaspace,......
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul francez de componente auto Valeo, cu activități și în România, a anunțat desființarea a aproximativ ...
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Zonele din munte din 11 judeţe se vor afla sub Cod galben de ninsoare şi strat de zăpadă consistent în următoarele ...
Bolojan: Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat planul de reforme pe care şi-l va asuma în Parlament
Bolojan: Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat planul de reforme pe care şi-l va asuma în Parlament
Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, joi, un plan de reforme pe care liberalii şi-l vor asuma în mandatul următor ...