Inspectorii ANAF au descoperit prejudicii în valoare de peste un miliard de euro, în primele cinci luni

Orientarea inspecţiilor fiscale către domeniile mari de activitate care prezintă risc fiscal ridicat şi îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor pentru control au avut ca rezultat identificarea, în primele 5 luni, a unor prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului - pentru continuarea cercetărilor - în valoare de peste 1 miliard de euro (4,86 miliarde lei), spun oficialii ANAF.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 06:56
Inspectorii ANAF au descoperit prejudicii în valoare de peste un miliard de euro, în primele cinci luni

Raportate la primele 5 luni ale anului trecut, rezultatele indică o creștere cu circa 87% a acestui indicator (prejudicii aferente sesizărilor penale).

Ceilalți indicatori au înregistrat, de asemenea, niveluri în creştere faţă de perioada similară a anului anterior, astfel:

– diferenţe de impozite (obligaţii principale şi accesorii) stabilite suplimentar – 7,87 miliarde lei, în creştere cu cca 122%;
– diminuarea pierderii fiscale – 866,93 milioane lei, în creştere cu cca 61%;
– valoare măsuri asigurătorii instituite – 2,50 miliarde lei, în creştere cu cca 133%.

Inspecţia Fiscală a efectuat 26.280 de controale la contribuabili persoane juridice şi fizice. Acțiunile de control, desfășurate de Inspecția fiscală din ANAF, vor continua în același ritm, spun oficialii ANAF.

Grafic, evoluţia din punct de vedere valoric a principalilor indicatori realizaţi în perioada ianuarie-mai 2015, per total A.N.A.F., comparativ cu perioada similară din 2014, se prezintă astfel:

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din SUA
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor ...
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a anunţat duminică numirea lui Brendan Carr în funcţia de şef al Autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC), oficial pe......
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Valorile termice vor fi apropiate, în general, de cele normale în cea mai mare parte a teritoriului României în următoarele ...
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a calificat ca "inacceptabil" modul în care premierul din Kosovo, Albin Kurti, a reacţionat ...
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Tensiunile diplomatice legate de încălzirea globală s-au răspândit în negocierile la summit-ul G20 din Brazilia săptămâna ...