”Grecia aparţine Uniunii Europene (UE) şi orice negociere cu creditorii săi (UE şi FMI) trebuie să aibă loc în cadrul european”, a declarat pentru AFP Kyriakos Fragozidis, angajat al unei întreprinderi. ”Politica de austeritate a fost foarte strictă pentru Grecia, dar motivele crizei n-o reprezintă austeritatea, ci modelul de productivitate al ţării”, a estimat el.
Suflând din fluiere, unii dintre manifestanţi, majoritatea de vârstă medie, fluturau drapele greceşti şi europene. Unul dintre ei a reuşit să pătrundă în incinta parlamentului ţinând un drapel grec.
”Sunt în favoarea Europei, chiar dacă sunt măsuri de austeritate foarte dure. Fără Europa, ne vom întoarce în Evul Mediu”, estima Alexandra Ikonomou (35 de ani), proprietara unei galerii de artă.
Manifestanţilor li s-a alăturat Konstantinos Mitsotakis, fost premier de dreapta în perioada 1990-1993, în prezent în vârstă de 93 de ani. ”Este o mare manifestaţie. Nu este o manifestaţie partizană, nici una de divizare, ci de unitate. Mesajul său este că Grecia rămâne în Europa”, a declarat fostul premier grec.