Plaza Centers a anunțat în primăvara acestui an că retailerul Dedeman a plătit un avans de două milioane de euro pentru achiziția terenului de la Iași. Dedeman a cumpărat o parcelă de 37.000 mp din terenul deținut de Plaza, iar Lidl a cumpărat o parcelă de 9.000 mp.
„Am finalizat vânzarea terenului din Iaşi. Preţul de vânzare a fost 7,3 milioane de euro. Vrem să vindem şi terenurile din Slatina, Constanţa şi Miercurea-Ciuc pentru că nu vedem acum ce-am putea face acolo”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Hanan Schraiter, marketing & business development manager în cadrul companiei.
Plaza Centers a vândut în septembrie 2014 terenul din Târgu Mureş celor de la Alpha Property, iar în decembrie 2014 a vândut şi terenul din Hunedoara retailerului Dedeman. Dezvoltatorul vrea să vândă şi celelalte terenuri pe care le deţine la Slatina, Constanţa şi terenul cu o construcţie nefinalizată la Miercurea Ciuc.
Compania a cumpărat mai multe terenuri în România pentru construcția de centre comerciale, însă niciunul nu a prins contur. Singurul la care au fost demarate lucrările de construcție a la mallul din Miercurea-Ciuc, unde syructura a fost ridicată, dar din lipsă de bani, investiția a fost oprită.
Plaza Centers mai deţine pe piaţa locală şi hotelul Radisson Blu din Bucureşti. Israelienii sunt implicați și în proiectul Casa Radio, înghețat dinainte de criză.