Transelectrica plăteşte dividendele pe 2014 începând din 29 iunie. Valoarea dividendului brut – 2,8033 lei/acţiune

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica va plăti începând cu data de 29 iunie dividendele aferente anului 2014, pentru acţionarii înregistraţi la data de 8 iunie 2015 în Registrul Acţionarilor Companiei, potrivit site-ului Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.
Economica.net - joi, 25 iun. 2015, 07:58
Transelectrica plăteşte dividendele pe 2014 începând din 29 iunie. Valoarea dividendului brut - 2,8033 lei/acţiune

Valoarea dividendului brut este de 2,8033 lei/acţiune, impozitul va fi reţinut, declarat şi plătit la bugetul statului de către Transelectrica, iar acţionarii vor încasa dividendele la valoarea netă. În 2013, compania a acordat un dividend de 2,2280 lei pe acţiune, scrie Agerpres.

Dividendele vor fi plătite prin intermediul Depozitarului Central – pentru acţionarii ale căror interese sunt reprezentate de societăţi (bănci, societăţi de servicii de investiţii financiare, etc) participante la Sistemul Depozitarului Centra – şi prin intermediul BRD pentru ceilalţi deţinători de participaţii, care acţionează în nume propriu.

Dividendele istorice, cuvenite şi neridicate, aferente anilor 2011-2013, se plătesc tot prin intermediul BRD- Groupe Societe Generale.

Potrivit comunicatului Transelectrica, obligaţia de plată a dividendelor nete cuvenite acţionarilor CNTEE Transelectrica SA pentru exerciţiul financiar 2014 este supusă prevederilor generale în materia prescripţiei, fiind prescrisă începând cu data de 30 iunie 2018, respectiv în termen de 3 (trei) ani de la data începerii plăţii, respectiv 29 iunie 2015.

Acţionarii transportatorului de energie electrică Transelectrica au aprobat, în Adunarea Generală din 29 aprilie 2015, alocarea unei sume de 205,49 milioane lei pentru dividende aferente anului 2014.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a încheiat anul 2014 cu un profit net de 370,1 milioane lei, cu 84% mai mare faţă de cel înregistrat în 2013, iar în primul trimestru al acestui an profitul net a fost de 126,4 milioane de lei, în scădere cu 7% faţă de cel din perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...