Anul 2014 s-a caracterizat prin accentuarea riscurilor geopolitice, asociate îndeosebi conflictului dintre Ucraina şi Rusia şi tensiunilor din ţări importante producătoare de petrol, însă efectele asupra principalilor parteneri comerciali ai României (zona euro) au fost mai curând limitate, notează BNR.
În zona euro, tendinţa de redresare economică s-a atenuat semnificativ după primul trimestru, sub acţiunea conjugată a unor factori externi (lipsa de dinamism a comerţului internaţional, tensiunile geopolitice generate de conflictul Rusia-Ucraina) şi interni (continuarea procesului de ajustare a bilanţurilor, progresul insuficient al reformelor structurale necesare în unele state membre). Pe ansamblul anului s-a înregistrat totuşi o rată pozitivă de creştere a PIB (0,9%, după doi ani de contracţie), la acest rezultat contribuind conduita relaxată a politicii monetare, îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare şi poziţiile fiscale mai solide ale unor economii din zona euro, apreciază BNR.
Turbulenţelor externe amintite li s-a adăugat spre finele anului criza politică din Grecia, care a continuat să îşi pună amprenta asupra climatului investiţional din regiune şi în prima jumătate a anului 2015.