Bunea Stancu: Dacă o discuţie între doi oameni este ceva penal, atunci facem toţi puşcărie

Preşedintele CJ Brăila, Bunea Stancu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că acuzaţiile pe care i le-a adus DNA în dosarul legat de sponsorizarea campaniei lui Mircea Geoană reprezintă "un circ mediatic", el spunând că, dacă o discuţie între doi oameni e ceva penal, oricine poate face puşcărie.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 15:26

Liderul PSD Brăila a respins acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie în ceea ce priveşte folosirea funcţiei de preşedinte al CJ Brăila pentru a obţine un milion de euro de la Ioan Niculae pentru sponsorizarea campaniei prezidenţiale din 2009 a lui Mircea Geoană.

Nu am nicio treabă cu cele spuse de DNA, este un simplu circ mediatic. Nu sunt vinovat cu nimic, nu am nicio apăsare pentru acuzaţiile aduse, justiţia să îşi facă treaba, ne vedem în instanţă, eu nu am nicio emoţie. Acuzaţiile DNA sunt lucruri de care eu nu am cunoştinţă. Dacă o discuţie între doi oameni este ceva penal, atunci înseamnă că putem face toţi puşcărie. Asta este ţara noastră. Eu îmi văd de treabă, pentru că nu am nicio legătură cu acuzaţiile DNA„, a declarat Bunea Stancu.

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, miercuri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la inculpatul Niculae Ioan, patron al SC InterAgro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD. Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN TRANSGAZ şi SNGN ROMGAZ SA).


Te-ar mai putea interesa și
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele ...
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...