Grecia: Turiştii străini nu vor fi afectaţi de măsurile de limitare a retragerilor bancare, anunţă guvernul elen

Turiştii care se află în Grecia şi orice persoană care deţine o carte de identitate emisă într-o ţară străină nu vor fi vizaţi de măsurile de limitare a retragerilor bancare de la bancomate decise de guvernul grec, a anunţat executivul elen în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.
Economica.net - lun, 29 iun. 2015, 03:59
Grecia: Turiştii străini nu vor fi afectaţi de măsurile de limitare a retragerilor bancare, anunţă guvernul elen

‘Toţi cei care vizitează sau sunt pe punctul să viziteze Grecia sunt informaţi că măsurile de control al capitalurilor anunţate în urmă cu câteva ore nu se aplică în cazul celor care doresc să facă tranzacţii şi retrageri cu o carte de credit emisă în ţara de origine’, se arată într-un comunicat al guvernului elen ce dă asigurări, în plin sezon, turiştilor străini care constituie un motor vital pentru economia ţării.

Instituţiile bancare greceşti vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras, şi retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în monitorul oficial grecesc în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.

Intitulată ‘Vacanţă bancară de scurtă durată’, această decizie conţine măsurile valabile între 28 iunie şi 6 iulie pentru instituţiile financiare şi printre acestea închiderea unor bănci precum şi limitarea unor retrageri de la bancomate la 60 de euro pe zi.

Documentul citat, semnat de preşedintele ţării Prokopis Pavlopoulos şi de premierul Alexis Tsipras, face referire la ‘caracterul de extremă urgenţă şi necesitatea neprevăzută de a proteja sistemul financiar şi economia grecească din cauza lipsei de lichididăţi provocată de decizia Eurogrupului din 27 iunie de a refuza prelungirea acordului de împrumut pentru Grecia’.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...