‘Băncile din Macedonia trebuie să-şi retragă toate depozitele şi împrumuturile din instituţiile de creditare de pe teritoriul Greciei şi de la sucursalele lor din întreaga lume’, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale a Macedoniei.
Această declaraţie este primul semn concret al unei ţări situate în imediata apropiere a Greciei care se protejează de turbulenţele financiare ce ameninţă Atena.
Limitarea ieşirilor de capital se va aplica numai viitoarelor tranzacţii, fiind exceptate aranjamentele stabilite deja între entităţile din Macedonia şi din Grecia, scrie Agerpres.
Băncile elene deţin aproximativ 20% din totalul activelor bancare din Macedonia şi o cotă semnificativă în Bulgaria, România, Serbia şi Albania, ceea ce sporeşte posibilitatea ca Guvernele să fie nevoite să salveze sucursalele băncilor elene, dacă sistemul bancar din Grecia intră în colaps şi Atena părăseşte zona euro.
Decizia Băncii Centrale a Macedoniei vine după ce Atena a anunţat impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital şi închiderea băncilor. Instituţia de la Skopje susţine că măsurile au ‘un carcater temporar şi au fost introduse pentru a evita pericolul unor ieşiri masive de capital din Macedonia către vecina sa din sud, fapt care ar putea afecta semnificativ balanţa de plăţi şi stabilitatea sistemului financiar’.
Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat duminică impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând extragerile zilnice de numerar la 60 de euro, încercând astfel să evite colapsul sistemului financiar.
Într-un discurs televizat adresat naţiunii, oficialul a afirmat că Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor şi impunerea de restricţii asupra mişcărilor de capital, după ce Banca Centrală Europeană a decis duminică să nu majoreze finanţarea de urgenţă (ELA) destinată băncilor greceşti. Ameninţarea intrării Greciei în incapacitate de plată a determinat populaţia să-şi retragă masiv banii din conturi, astfel încât plafonul liniei de finanţare de urgenţă, situat în prezent la 89 miliarde de euro (99 miliarde de dolari) ar putea să nu fie suficient.
Tsipras nu a dat detalii cu privire la introducerea unor controale asupra capitalului, dar analiştii se aşteaptă la limitarea sumelor de bani care pot fi transferate în afara ţării. Analiştii se aşteaptă ca aceste restricţii să adâncească recesiunea din Grecia şi să aducă ţara mai aproape de ieşirea din zona euro (Grexit). Băncile vor fi închise până în 6 iulie, fiind afectate şi sucursalele băncilor străine din Grecia.
Restricţiile asupra mişcărilor de capital nu se vor aplica celor care deţin conturi în bănci străine, care au carduri emise peste hotare, a declarat un oficial elen. Astfel grecii care au conturi peste hotare şi turiştii nu vor fi afectaţi de măsurile autorităţilor elene.
Miniştrii de Finanţe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă actualul program de asistenţă financiară al Greciei, care expiră marţi, în contextul în care Guvernul de la Atena va organiza la 5 iulie un referendum privind propunerea creditorilor săi (BCE, FMI şi Comisia Europeană), ce prevede reduceri bugetare în schimbul unui nou ajutor financiar.