Consilierii PMB au respins planul de administrare al RADET. Ce cartiere ar putea rămâne fără căldură la iarnă

Mai multe zone din Capitală riscă să rămână fără agent termic la iarnă, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, care şi-a anunţat demisia din funcţie, în contextul în care în şedinţa de luni a CGMB proiectul de hotărâre privind planul de administrare al RADET nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi adoptat, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 29 iun. 2015, 17:33
Consilierii PMB au respins planul de administrare al RADET. Ce cartiere ar putea rămâne fără căldură la iarnă

‘Pentru noi înseamnă depunerea demisiei, am convenit şi cu colegii în urmă cu trei săptămâni, când am depus planul de administrare, că în cazul unei neaprobări este un gest de demnitate profesională să depunem demisia. Consiliul General va numi un alt Consiliu de Administraţie. (…) Există acest risc pentru anumite zone din Capitală ca la iarnă să nu poată fi furnizat agentul termic. Cele mai expuse zone sunt acelea din estul Bucureştiului’, a spus Gabriel Dumitraşcu.

El a susţinut că a propus ca plan imediat de măsuri punerea în aplicare a unui program pentru vara aceasta. ‘S-au identificat problemele critice care necesită un efort de vreo zece milioane de lei. Am început acest program, este abordat cam un sfert din acest program de reparaţii, intervenţii în zonele critice, care ar putea pune în pericol furnizarea pentru cartiere mari. Sper să continue acest program, pentru că totuşi Bucureştiul are nevoie de căldură la iarnă. Colentina, Fundeni, Doamna Ghica, Pantelimon sunt zonele cele mai vulnerabile în momentul de faţă, dar şi zone centrale ale Bucureştiului’, a menţionat Dumitraşcu.

Întrebat cât de aproape este RADET de faliment el a a precizat că o continuitate a activităţii comerciale a Regiei ţine de înţelegerea cu creditorii, în special cu Elcen.

El a arătat că a preluat mandatul de administrare în urmă cu o sută de zile. ‘La momentul respectiv conturile RADET erau blocate de creditori, în special de Elcen, de mai bine de 80 de zile. În conturi nu se afla niciun ban. La momentul respectiv datoriile RADET către terţi însumau aproximativ 3,8 miliarde de lei’, a afirmat Gabriel Dumitraşcu.

Pe de altă parte, el a spus că tariful energiei termice nu acoperă costul efectiv al acesteia şi este de părere că pe partea de producţie trebuie să existe concurenţă. 

Strategia de administrare a RADET are următoarele obiective: transformarea regiei în societate comercială, o nouă viziune şi fundamentarea noului design al sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, creşterea sustenabilă a viabilităţii tehnice a sistemului centralizat şi eficacităţii operaţionale a noii societăţi, trecerea la funcţionarea în condiţii de eficienţă economică, în consens cu condiţiile şi asumările CGMB şi aşteptările consumatorilor. Documentul viza îmbunătăţirea modelului de management al regiei. 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz, după o discuție cu Trump: Mi-a lăsat impresia că are o poziţie mai nuanţată față de războiul din Ucraina decât ceea ce presupunem
Cancelarul german Olaf Scholz, după o discuție cu Trump: Mi-a lăsat impresia că are o poziţie mai nuanţată față ...
Viitorul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, are ''o poziţie mai nuanţată'' cu privire la Ucraina şi la războiul acesteia cu Rusia decât cea sugerată de ideile care îi sunt......
Lenovo raportează venituri de 17,9 miliarde de dolari pentru trimestrul II din anul fiscal 2024/2025, în creștere cu 24%
Lenovo raportează venituri de 17,9 miliarde de dolari pentru trimestrul II din anul fiscal 2024/2025, în creștere cu 24%
Lenovo Group Limited a prezentat rezultatele obținute în cel de-al doilea trimestru al anului fiscal 2024/25, raportând ...
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze ca urmare a unei dispute comerciale cu OMV
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările ...
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, ...
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în ...
Impact Developer & Contractor S.A., primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri ...