Cea mai mare hartă a materiei negre din Univers, realizată de cercetători FOTO

O echipă de astronomi internaţională a reuşit să alcătuiască o hartă a materiei negre din Univers, de o întindere fără precedent, care îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine această masă misterioasă, care ar forma aproximativ 25% din Univers, potrivit unui studiu recent.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 17:53

Rezultatele acestor observaţii erau anticipate de mult timp, informează AFP. Ele au la bază simulări informatice, dar erau dificil de verificat, ţinând cont de faptul că materia neagră este, prin natura ei, invizibilă, au explicat Catherine Heymans, de la Universitatea Edinburgh din Scoţia, şi Ludovic Van Waerbeke, de la Universitatea British Columbia din Canada, principalii autori ai studiului.

Cei doi savanţi şi-au prezentat studiul la conferinţa organizată de American Astronomical Society, reunită în această săptămână în oraşul Austin, din statul american Texas.

Astronomii au realizat această hartă analizând circa 10 milioane de galaxii din patru regiuni diferite ale cerului şi care se află la o distanţă de 6 miliarde de ani lumină (un an lumină are 9.460 miliarde de kilometri).

Pentru a identifica materia neagră, ei au studiat distorsiunile luminilor emise de aceste galaxii, care sunt deviate de structuri de materie neagră, în drumul lor prin spaţiu către Terra.

Acesta a fost primul proiect de observare a materiei negre, la scală uriaşă, analizând Universul în toate direcţiile.

Proiectul, denumit Canada-France-Hawaii Telescope Lensing Survey (CFHTLenS), are la bază imaginile galaxiilor acumulate timp de cinci ani.

În afara materiei negre, Universul este format şi din materie vizibilă (4-5%) şi din energie neagră (70%), o forţă misterioasă care explică fenomenul de accelerare a expansiunii cosmosului.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...