Lansarea unor noi măsuri din PNDR 2014-2020 se amână cu încă o săptămână

Lansarea unor noi măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 se amână cu încă o săptămână, până pe data de 8 iulie, deşi iniţial autorităţile anunţaseră deschiderea oficială a întregului program în data de 1 iulie.
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 15:01
Lansarea unor noi măsuri din PNDR 2014-2020 se amână cu încă o săptămână

„Cred că săptămâna viitoare, pe data de 8 iulie, alte şase măsuri din noul PNDR vor fi lansate şi beneficiarii vor putea să depună proiecte”, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ministrul a mai precizat că fermierii vor putea accesa fonduri pe noul PNDR prin măsura de bunăstare a animalelor, începând cu anul 2016.

‘Pe noul PNDR 2014-2020 vom lucra ca din 2016 să avem din nou măsura de bunăstare. Într-adevăr avem un număr de noi exploataţii, nu semnificativ, care au intrat în sector şi care nu pot aplica proiecte, dar din anul 2016 o vor putea face’, a adăugat şeful MADR.

În data de 15 iunie, ministrul Agriculturii anunţa că beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală au posibilitatea să depună proiecte pe noi măsuri din PNDR 2014 – 2020, toate ghidurile de finanţare cu noile măsuri aflându-se în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Comisia Europeană a transmis României decizia oficială de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în data de 26 mai 2015. Fondurile totale alocate se ridică la 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite ţării, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.

Noul Program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanţare, iar creşterea productivităţii agroalimentare şi integrarea producţiei naţionale în lanţuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR. Primele măsuri din noul program au fost lansate pe 25 martie, dar pe răspunderea statului membru.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...