Guvernul a aprobat proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar.
Economica.net - mie, 01 iul. 2015, 11:43
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, proiectul transpune în legislaţia naţională o Directivă a UE care vizează crearea unui ‘cadru eficace de gestiune a crizelor pentru instituţiile financiare transfrontaliere, după măsurile fără precedent luate începând cu toamna anului 2008 pentru recapitalizarea şi garantarea băncilor din fonduri publice’.

‘Cadrul legal de gestiune a crizelor din sectorul financiar-bancar, ce va fi instituit prin acest proiect, cuprinde prevederi care se referă la trei etape distincte, respectiv pregătirea, intervenţia timpurie şi rezoluţia bancară’, arată Guvernul.

Rezoluţia presupune o intervenţie a autorităţilor statului în condiţii expres determinate, iar o acţiune de rezoluţie este considerată de interes public.

‘Prin proiectul legislativ se desemnează la nivel naţional autorităţile care vor exercita competenţele de rezoluţie, respectiv: Banca Naţională a României pentru instituţiile de credit şi entităţile din grupul acestora care fac obiectul supravegherii consolidate exercitate de această autoritate, în calitate de autoritate competentă cu supravegherea prudenţială; Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru firmele de investiţii şi entităţile din grupul acestora care fac obiectul supravegherii consolidate exercitate de această autoritate, în calitate de autoritate competentă cu supravegherea prudenţială’, precizează sursa citată.

Proiectul adoptat de Guvern prevede, de asemenea, crearea fondului de rezoluţie bancară pe modelul deja existent în legislaţia naţională pentru fondul de restructurare bancară şi stabileşte că resursele acestui fond trebuie să atingă, până la data de 31 decembrie 2024, 1% din volumul depozitelor acoperite ale instituţiilor de credit autorizate de BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Protest cu câteva mii de persoane, substanțe interzise, cuțite și huiduieli în Piața Universității
Protest cu câteva mii de persoane, substanțe interzise, cuțite și huiduieli în Piața Universității
Câteva mii de persoane participă la protestul organizat în Bucureşti de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). George Simion se așteaptă la participarea a „minimum” 50.000 de persoane.......
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica ...
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...