ING: Este posibil ca statul român să finanţeze subsidiarele băncilor greceşti cu 2,5 miliarde de euro

Finanţările pentru subsidiarele greceşti din România care veneau de la băncile mamă ar putea fi înlocuite cu 2,5 miliarde de euro de la stat, ceea ce ar avea un impact bugetar de 1,5% din PIB, potrivit unui raport al ING Bank România.
Economica.net - mie, 01 iul. 2015, 12:54
ING: Este posibil ca statul român să finanţeze subsidiarele băncilor greceşti cu 2,5 miliarde de euro

Potrivit acestora, în cazul în care băncile greceşti ar avea probleme, statul va folosi mecanismul băncii punte, caz în care acţionarii greci îşi pierd dreptul de vot, iar BNR preia controlul până se găseşte un cumpărător. Procesul de găsire a unui cumpărător nu va fi foarte rapid şi nu va putea putea fi acoperit numai de liniile de finanţare neconvenţionale ale BNR astfel că economiştii ING se aşteaptă să fie nevoie de bani de la buget.

‘În pofida afirmaţiilor oficialilor BNR, potrivit cărora nu vor fi folosiţi bani publici, suntem mai degrabă sceptici şi ne aşteptăm ca finanţări de aproximativ 2,5 miliarde de euro pentru subsidiarele greceşti care veneau de la Atena să fie înlocuite cu finanţări de la statul român, ceea ce ar putea avea un impact de până la 1,5% din PIB asupra deficitului bugetar şi ar afecta profilul datoriei publice pe termen scurt până când aceste active vor fi vândute’, se arată în raportul ING Bank.

Băncile greceşti controlau 12% din activele sistemului bancar românesc la finalul anului 2014. De asemenea, patru bănci greceşti deţineau titluri de stat româneşti de 1,2 miliarde de euro. În context, economiştii ING Bank susţin că în cazul unui Grexit, pe termen scurt ar putea avea de suferit piaţa de obligaţiuni.

Grecia a intrat marţi în incapacitate de plată faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) după ce nu a onorat rambursarea unei scadenţe de peste 1,5 miliarde de euro, a anunţat instituţia de la Washington, citată de AFP.

Grecia devine astfel prima ţară dezvoltată care a acumulat restanţe de plată faţă de FMI şi nu mai are acces la resursele financiare ale instituţiei.

Banca Centrală Europeană va analiza, miercuri, majorarea liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni. În caz contrar, una sau mai multe bănci elene ar putea avea mari probleme financiare, după ce Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor şi impunerea de restricţii asupra mişcărilor de capital, în dorinţa de a evita colapsul sistemului financiar.

Atena a trimis marţi creditorilor o propunere oficială de ultim moment pentru ajutor internaţional, dar aceasta nu a fost suficientă, Grecia devenind astfel prima ţară dezvoltată care a intrat oficial în incapacitate de plată faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...