Moody’s: România, creştere economică de 3% în următorii ani, datorată în principal consumului

Moody's, una dintre cele trei mari agenţii de rating, estimează că îmbunătăţirea competitivităţii economice, reducerea dezechilibrelor macroeconomice şi revenirea pieţei muncii şi a consumului intern vor permite României să înregistreze o creştere economică medie de aproximativ 3% în următorii ani, se arată într-un raport privind România, publicat vineri de Moody's.
Economica.net - vin, 03 iul. 2015, 10:25
Moody's: România, creştere economică de 3% în următorii ani, datorată în principal consumului

De asemenea, agenţia de rating susţine că politica fiscală nu va fi afectată de recenta instabilitate politică, în condiţiile în care reformele fiscale au ajutat România să-şi reducă deficitul fiscal la 1,5% din PIB în 2014, comparativ cu 8,9% din PIB în 2009.

Pe de altă parte, Moody’s remarcă nivelul relativ ridicat al datoriei externe şi ineficienţa unor companii de stat, care pun probleme pentru Guvern şi constrâng dezvoltarea infrastructurii.

„România continuă să înregistreze o creştere economică solidă, ca urmare a majorării exporturilor şi a cererii interne, pe fondul unei inflaţii scăzute. Cu toate acestea, creşterea slabă a creditării interne înseamnă că există spaţiu limitat pentru intensificarea activităţii economice”, comentează analistul Moody’s Mathias Angonin.

Potrivit Moody’s, reducerea deficitelor şi îmbunătăţirea creşterii economice susţin ratingul „Baa3” cu perspectivă stabilă atribuit României, chiar dacă nivelul relativ ridicat al datoriei externe şi riscul încetinirii schimburilor comerciale în regiune reprezintă dificultăţi.

De asemenea, integrarea economică graduală cu statele vecine continuă să crească productivitatea, pe lângă sprijinul financiar şi supravegherea politicilor de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În plus, riscurile provenite din sectorul bancar s-au redus, în condiţiile în care calitatea activelor băncilor s-a îmbunătăţit ca urmare a scăderii creditelor neperformante, se mai arată în raportul Moody’s.

Celelalte două mari agenţi de rating, Standard&Poor’s şi Fitch, atribuie fiecare un calificativ „BBB minus” pentru datoriile pe termen lung în valută ale României.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...