Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor

Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează DPA în pagina electronică, citat de Mediafax. 
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 11:43
Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor

„În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare”, a declarat Steffen Seibert

Merkel consideră plebiscitul drept „o clarificare” a poziţiei elene, a precizat el.

„Uşa negocierilor rămâne deschisă”, a mai declarat Seibert, dar a minimizat şansele unui acord rapid cu Atena, insistând asupra faptului că aprobarea unui plan de salvare este un proces de durată.

Referendumul reprezintă o respingere a principiului ajutorării europene, care are la bază solidaritatea şi efortul individual, a subliniat purtătorul de cuvânt al Berlinului.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...