APIA: România trebuie să lanseze urgent o strategie de ‘înverzire’ a parcului auto naţional

România trebuie să lanseze urgent o strategie de 'înverzire' a parcului auto naţional care să cuprindă o schemă adecvată de susţinere pentru achiziţionarea de autoturisme cât mai puţin poluante şi eficiente, precizează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), într-un comunicat de presă, transmis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 14:32
APIA: România trebuie să lanseze urgent o strategie de 'înverzire' a parcului auto naţional

„Tehnologia care stă la baza vehiculelor electrice (EV, PHEV) permite reducerea substanţială a utilizării combustibililor fosili şi contribuie activ la reducerea poluării mediului înconjurător (…) Chiar dacă momentul 2050 pare extrem de îndepărtat, având în vedere obiectivele stabilite, dar şi specificul naţional al României (sau poate tocmai din acest motiv), suntem pe deplin îndreptăţiţi să credem că, pentru România, este momentul luării unor decizii importante pentru industria auto şi care vor avea impact mulţi ani de acum înainte (…)”, se arată în comunicatul APIA.

Asociaţia face un apel către Guvern şi instituţiile abilitate, pentru a lansa urgent o strategie de ‘înverzire’ a parcului auto naţional care să cuprindă o schemă adecvată de susţinere pentru achiziţionarea de autoturisme cât mai puţin poluante şi eficiente, precum şi stimulente consistente pentru achiziţia şi utilizarea autoturismelor electrice şi a celor hibride reîncărcabile (dar şi altora care folosesc combustibili alternativi).

Măsurile sunt necesare „pentru ca România să nu se confrunte într-un orizont mai mult sau mai puţin îndepărtat cu o situaţie de blocaj în ceea ce priveşte mobilitatea auto”, notează APIA.

Potrivit sursei citate, printre măsurile ce pot fi cuprinse în această strategie se găsesc: stimulente fiscale/financiare pentru achiziţionarea de autoturisme dotate cu tehnologii inovatoare (ex: start & stop) sau emisii de CO2 cât mai reduse, acordarea unor stimulente substanţiale la achiziţia de autoturisme electrice şi hibride reîncărcabile, obligativitatea înfiinţării de locuri de parcare dedicate autoturismelor electrice (cu sau fără borne de încărcare), atât la sediile autorităţilor publice centrale şi locale, cât şi în parcările hipermarketurilor, exonerarea de la plata TVA (pentru o perioadă determinată) la achiziţia de autoturisme electrice, acordarea de deduceri fiscale pentru persoanele fizice care cumpără autoturisme electrice, precum şi promovarea unei legislaţii care să faciliteze achiziţiile publice de autovehicule care folosesc combustibili alternativi.

Datele APIA arată că numărul autoturismelor ecologice vândute în România, în primele cinci luni din 2015, a ajuns la 151 de unităţi, în creştere cu 55,67% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, ceea ce reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate în aceeaşi perioadă.

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piaţa cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere faţă de primele patru luni ale anului 2015, dar uşor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), opt mărci, respectiv opt modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).

Potrivit APIA, în ceea ce priveşte autoturismele hibride sau electrice, în perioada ianuarie – mai 2015, au fost vândute 151 de unităţi, dintre care şapte full electric, în creştere cu 55,67% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost vândute 97 de unităţi.

La nivelul lunii mai, statistica APIA relevă faptul că au fost vândute 59 de maşini ‘verzi’, mai mult cu 78,78% faţă de aceeaşi lună din anul 2014, când 33 de clienţi au achiziţionat un astfel de autovehicul.

În ceea ce priveşte achiziţia de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană şi în care Norvegia, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Germania deţin supremaţia.

Persoanele fizice care aplică în Programul ‘Rabla’ 2015 vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei maşini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, anunţa, la sfârşitul lunii aprilie, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp.

”Ne dorim ca în perioada următoare să acordăm un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cei care vor să cumpere o maşină electrică sau cu un gard de emisii de CO2 zero. Ecotichetul este valabil şi în Programul Rabla, iar momentan proiectul este în avizare externă. Bugetul acoperă 100 de ecotichete. Valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei, de la 12.000 de lei în prezent”, a explicat Gearâp.

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest sens de autorităţi fiind de 162,5 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...