Mititel, BCR Asigurări de Viaţă: Piaţa de asigurări de viaţă creşte. Devine interesantă pentru noi jucători

Piaţa de asigurări de viaţă ar putea creşte cu 10% în acest an, de la un nivel de 1,64 miliarde lei în 2014, pe fondul unui context favorabil dat de creşterea activităţii de creditare în sectorul retail, o uşoară îmbunătăţire a puterii de cumpărare a românilor, la care se adaugă efectul de bază, a declarat Sorin Mititelu, preşedintele Directoratului BCR Asigurări de Viaţă, într-un interviu acordat Agerpres.
Economica.net - mie, 08 iul. 2015, 13:32
Mititel, BCR Asigurări de Viaţă: Piaţa de asigurări de viaţă creşte. Devine interesantă pentru noi jucători

În opinia sa, măsura ridicării plafonului de deductibilitate acordat pentru asigurările private de sănătate de la 1 ianuarie 2016 va duce la creşterea acestei pieţe. Sorin Mititelu consideră că, în perioada următoare, în funcţie de disponibilităţile bugetare şi de politica fiscală, şi asigurările de viaţă ar trebui să fie pe agendă în ce priveşte introducerea unor facilităţi fiscale pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie de protecţie de asigurare, strict pentru riscurile de deces, invaliditate, incapacitate temporară de muncă, şomaj, prin asigurări individuale şi nu prin asigurări de grup contractate de creditori (în principal, bănci) în beneficiul lor, aşa cum se întâmplă, în general, în prezent.

Datorită semnalelor recente de creştere a pieţei, deciziile unor jucători de a intra pe piaţa din România pot fi luate mai repede de 3-5 ani, poate chiar în acest an, susţine preşedintele Directoratului BCR Asigurări de Viaţă.

Piaţa asigurărilor de viaţa din România a stagnat anul trecut la 1,6 miliarde de lei, după o scădere de peste 9% a volumului de prime brute subscrise în anul 2013. În 2012, primele subscrise prin poliţe de asigurări de viaţă au fost la 1,8 miliarde lei.

Sectorul asigurărilor de viață a fost caracterizat, și în anul 2014, de un grad mare de concentrare, astfel că 10 societăți au deținut o pondere de 93,79% din volumul total al primelor subscrise, cu subscrieri cumulate în valoare de 1,53 miliarde de lei, potrivit raportului anual al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Cel mai mare jucător este NN Asigurări de Viaţă (fosta ING Asigurări de Viaţă), cu prime subscrise de 613,9 milioane lei în 2014, care conferă companiei o cotă de piaţă de 37,5%. Locul doi revine Metropolitan Life Asigurări, cu prime de 262,2 milioane de lei şi o cotă de 16,02%.

BCR Asigurări de Viaţă, parte a Vienna Insurance Group, a avut anul trecut subscrieri de 143,8 milioane de lei, sau 8,79% din piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...