Preşedintele Ungariei, acuzat că a plagiat teza de doctorat

Revista maghiară HGV a scris miercuri că peste 80% din teza de doctorat pe tema Jocurilor Olimpice moderne susţinută în anul 1992 de actualul preşedinte ungar Pal Schmitt a fost copiată dintr-o lucrare publicată în anul 1987 de un oficial bulgar din domeniul sportului, transmite agenţia Associated Press.
Economica.net - joi, 12 ian. 2012, 08:09

Pal Schmitt a fost în cariera sa sportivă dublu campion olimpic la scrimă şi membru în Comitetul Olimpic Internaţional (IOC) până în anul 1983. El este acum acuzat că a plagiat din lucrarea bulgarului Nikolay Georgiev, care a încetat din viaţă în anul 2005, acesta facând la rândul său parte din IOC, unde l-a cunoscut pe Pal Schmitt.

Biroul de presă al preşedintelui a emis o declaraţie prin care a respins acuzaţiile, afirmând că această teză de doctorat este o ‘lucrare suplimentară’ şi faptul că a primit cu summa cum laude, ce mai înaltă distincţie, ‘vorbeşte de la sine’, informează Agerpres. În declaraţie se mai afirmă că cele mai importante referinţe bibiografice ale ambelor lucrări au fost documentele IOC.

Publicaţia HGV menţionează că lucrarea lui Georgiev este precizată în bibliografia tezei de doctorat a actualului preşedinte maghiar, dar lipsesc notele de subsol şi orice alte trimiteri la textul sursă. Revista maghiară estimează că 180 din cele 215 pagini ale lucrării lui Schmitt au fost copiate din cea a lui Georgiev.

Preşedintele Pal Schmitt a fost ales în anul 2010 de Parlamentul de la Budapesta pentru un mandat de 5 ani. El a mai fost şi vice-preşedinte al partidului de guvernământ Fidesz, condus în prezent de premierul Victor Orban.

Te-ar mai putea interesa și
După ce Joe Biden a respins preluarea US Steel de Nippon Steel, japonezii caută alte oportunități, de găsit doar în SUA sau India
După ce Joe Biden a respins preluarea US Steel de Nippon Steel, japonezii caută alte oportunități, de găsit doar în ...
Nippon Steel este gata să-și extindă operațiunile în SUA și India, în timp ce urmărește creștere și protecție împotriva exporturilor chineze ieftine, după ce oferta sa pentru U.S. Steel......
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape ...
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările de la Volvo Cars au scăzut cu 3% față de anul trecut în decembrie, la 73.804 de mașini, pe măsură ce vânzările ...
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere ...