Afacerile IT din România au atins un nou record anul trecut. Cine sunt cei mai importanţi cinci jucători din domeniu

Afacerile din sectorul IT au atins, în 2014, nivelul record de 15,6 miliarde de lei, echivalentul a 3,4 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de agenţia de business information KeysFin.
Economica.net - joi, 09 iul. 2015, 07:35
Afacerile IT din România au atins un nou record anul trecut. Cine sunt cei mai importanţi cinci jucători din domeniu

Din 2010 şi până în prezent, afacerile din acest sector au crescut de la 12,52 miliarde lei la nivelul istoric de 15,69 miliarde de lei.  Şi numărul salariaţilor a evoluat progresiv, pe măsura ce business-ul a capătat amploare, ajungând la 63.059 în 2014, de la 52.885 în 2010.

În prezent, în IT-ul românesc activează în prezent 13. 777 de firme, cu peste 2000 mai multe decât în 2010.

Sectorul IT a ajuns, astfel, unul dintre angajatorii de top din economie, privind prin prisma salariilor peste medie (1000-3500 euro).

„Datele financiare din ultimii patru ani arată că business-ul IT s-a adaptat excelent perioadei de criză, reuşind să evite efectele negative printr-o orientare aproape exclusivă către dezvoltarea de software şi produse de consultanţă si suport pentru export. IT-ul tinde să devină unul dintre motoarele creşterii economice”, afirmă analiştii de la KeysFin.

Cei mai importanti cinci jucatori in domeniu sunt Oracle Romania SRL, IBM Romania SRL, Siveco Romania SA, Romsys SRL si Teamnet International SA, arată statistica KeysFin.

Topul principalilor jucatori din industrie este completat de Microsoft Romania SRL, Asesoft International SA, XOR-IT Systems SRL şi Export One Research SRL.

Impreună, aceste companii au realizat o cifră de afaceri de 2,23 miliarde lei în 2014.

„Principalii jucători din piaţă au reuşit performanţa de a-şi dubla şi chiar tripla cifra de afaceri în ultimii patru ani. Relevantă, în acest sens, este evoluţia liderului pieţei, Oracle, al cărui business a crescut, din 2010 până în 2014, de la 318 milioane lei la 718 milioane lei”, afirma economiştii KeysFin.

Şi numărul salariaţilor a urmat acest trend, iar cel mai bun exemplu îl reprezintă gigantul IBM care, în ultimii patru ani, şi-a triplat echipa de la 662 la 1817 angajaţi. Şi Oracle a investit masiv în extinderea personalului, ajungând de la 1396 angajaţi în 2010 la 2470 în 2014.

Nu numai firmele mari au evoluat spectaculos în acest interval. Potrivit KeysFin, ultimii patru ani au adus o adevărat explozie de start-up-uri, focusate în principal pe dezvoltarea de software pentru internet, de la pagini web, la aplicaţii şi produse dedicate.

„Sunt firme mici, cu 20-50 de angajaţi, focusate pe tehnologii de ultimă generaţie, adevăraţi pionieri în domenii precum realitatea virtuală, servicii cloud, gaming şi comunicare, care oferă servicii unor companii de prestigiu din Occident sau care activează independent, reuşind să înregistreze performanţe excelente într-o piaţă în care concurenţa este mai acerbă decât în orice alt domeniu”, afirma experţii KeysFin.

IT-ul romanesc, între prognoze optimiste şi provocări fiscale

Privind din prisma datelor statistice, piaţa IT din România are şansele unei evoluţii susţinute în următorii ani, cu o creştere de afaceri anuală între 25-30%, estimează analiştii de la KeysFin.

Potrivit acestora, IT-ul românesc va continua să atragă interesul marilor investitori pe măsură ce principalii concurenţi, precum China, India şi Pakistan, se confruntă cu tot mai multe probleme, în principal logistice.

„India este cel mai relevant exemplu. Firmele de software din această ţară au ajuns să reprezinte o adevărată provocare pentru investitorii occidentali, mentalitatea angajaţilor fiind principala problemă. Termene depăşite, în general o anumită neglijenţă în asumarea targetelor a făcut ca investitorii să se îndrepte spre dezvoltatorii cu alt profil, iar România câştigă teren prin seriozitatea, dedicaţia şi creativitatea de care angajaţii săi dau dovadă”, afirma cei de la KeysFin.

Marea provocare pentru business-ul romanesc de IT o reprezintă fiscalitatea. Ultimele discuţii legate de regândirea impozitării pe PFA, de exemplu, ar putea afecta puternic piaţa de profil.

Potrivit experţilor de la KeysFin, decizia autorităţile de a descuraja utilizarea PFA-urilor, în scopul creşterii încasărilor la bugetul de pensii şi de sănătate, ar putea avea consecinţe negative în acest sector.

„Unul dintre atuurile pentru care România a atras investitori în acest domeniu a fost că firmele au beneficiat de un climat favorabil din punct de vedere fiscal. Este puţin probabil ca marii jucători să îşi asume plata unor taxe suplimentare, având în vedere salariile peste medie pe care le oferă colaboratorilor români, prin intermediul PFA-urilor”, afirmă cei de la KeysFin.

În prezent, un PFA în IT suportă o taxare netă de 25,9%, în sistem real, iar dacă ar trece la contract de muncă, aceasta ar creşte până la 75%.

Potrivit celor de la KeysFin, nu este exclus ca o modificare a fiscalităţii pe această piaţă să ducă la un fenomen cu consecinţe directe în incasările bugetare.

„Nu este exclus ca mulţi dezvoltatori să treaca pe off-shore-uri, să îşi deschidă firme în alte ţări, vor căuta căile legale pentru a evita taxarea suplimentară. Astfel că, în loc să susţină fiscal dezvoltarea unuia dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei, statul riscă să piardă venituri importante, prin aplicarea unor măsuri cu iz contabil, fără viziune”, au mai spus analiştii KeysFin.

Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societatile comerciale si PFA-urile active din Romania.Informatiile prezentate in acest material trebuie privite ca unele orientative, tinand cont de faptul ca exista firme care revin cu corectii asupra declaratiilor fiscale.

KeysFin ofera servicii de business information si credit risk management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competitiei, la studii si analize de sector necesare companiilor care doresc sa dezvolte un business sanatos pe piata romaneasca.

Keysfin detine si aplicatia Keysfin Mobile, prin intermediul careia utilizatorul poate accesa usor si rapid informatii  de contact, situatii financiare, indicatori si informatii juridice de la peste un milion de companii si PFA-uri active din Romania. Informatiile pot fi salvate si vizualizate in format PDF si trimise via e-mail sau SMS oricarui contact din agenda.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...